Rolul sentimentelor în divorțuri și infidelități!

Rolul sentimentelor în divorțuri și infidelități

Ce facem când simțim că sentimentele de astăzi, față de partenerul de viață, nu mai sunt aceleași ca și cele de ieri? Intrăm în panică? Se mai poate schimba ceva sau căsnicia este ruinată? Nimic nu este pierdut! Fiți încrezători că – sub purtarea de grijă a lui Dumnezeu – mâine va fi mai bine decât astăzi!

Iată ce afirmă dr. Dimitry Semenik în cartea Divorțul: cum îl prevenim, cum îl depășim, Editura Sophia (pp. 134-135).

Cauzele divorțurilor, infidelităților și ale despărțirilor constau de regulă în aceea că ne lăsăm relația în voia sentimentelor, considerându-le ceva de neclintit – pe când sentimentele sunt ca vremea: ba slăbesc, ba se întețesc. Iar noi, ca niște marinari, trebuie să ne conducem corabia spre țintă, fie că este furtună, fie că-i vreme bună. Trebuie să ne pregătim dinainte pentru momentele când sentimentele slăbesc și trebuie să le susținem, să le încălzim. Și trebuie să ne amintim că după ploaie vine soare!

Dacă omul nu știe aceasta, poate percepe ca pe o tragedie cea dintâi ploicică: „Totul s-a terminat! Totul s-a terminat!” – deși încă nu s-a terminat nimic. După cum spune Apostolul Pavel: „dragostea niciodată nu se sfârșește”. Dragostea adevărată se află întotdeauna în dezvoltare, devine tot mai puternică. Sunt cunoscute stadiile dragostei. Începând de la îndrăgostirea pătimașă – dacă omul este orientat corect și depune eforturi – ea devine treptat tot mai elevată, mai profundă și mai puternică.

Citește și: Cum te influențează oamenii din jur?

Eu aș defini această orientare corectă printr-un singur cuvânt: „fidelitate”.

Trebuie să fim credincioși unul celuilalt, în orice împrejurări! Lucrul acesta este pivotal. Dacă încercăm să fim credincioși, cu prețul unor mari strădanii, depășim toate piedicile, care sunt inevitabile în calea dragostei, și toată viața noastră merge pe o pantă ascendentă – cei doi se află pe calea spre desăvârșire.

În schimb, dacă omul nu are acest pivot interior, dacă nu are sistemul corect de valori, nu se dezvoltă.

Schimbă unul după altul „obiectele îndrăgostirii” și de fiecare dată șansele de a întâlni iubirea adevărată, unică, se diminuează. Omul se distruge pe sine însuși și, firește, pe cei din jur. Dacă, în mod conștient sau luați de valul simțurilor, ne-am legat viața de un asemenea om, tot efortul de păstrare a dragostei stă pe umerii noștri, și trebuie să ne hotărâm dacă suntem gata să ducem toată greutatea unei asemenea vieți … ”

Toți dorim să fim fericiți în familie!

Pentru ca acest lucru să se întâmple, nu trebuie să dăm importanță covârșitoare sentimentelor – care sunt schimbătoare ca vremea! Dimpotrivă, trebuie să dezvoltăm fidelitatea față de cel de lângă noi. Să acordăm importanță valorilor, practicilor și obiceiurilor care ne vor aduce fericirea în căsnicie! Doar luptând pentru o dragoste matură în doi, vom păși înspre o viața mai liniștită, iar apoi spre desăvârșire și spre mântuire!

Oferă încurajări partenerei!

Oferă încurajări partenerei

Cât de important este să adesăm cuvinte de încurajare celui sau celei alături de care ne trăim viața? Adesea neglijate fără intenție – în graba care ne caracterizează astăzi – s-ar putea să ne lipsească tocmai cuvintele de încurajare pentru a duce o viață de familie pe deplin împlinită. În cadrul acestui articol, dorim să vă încurajăm să la o atitudine de încurajare reciprocă! Exersând-o intensiv, veți vedea cât mult bine aduce!

În cartea lui Charlie W Shedd, Scrisori către Filip-sfaturi unui tânăr căsătorit, apărută la editura Bizantină, (București, pp. 26, 27) am găsit următoarele idei interesante:

„Există un fel de laudă venită din partea unui bărbat, care unge pe suflet orice femeie. Este ceva de genul: „fără tine nu aș fi reușit niciodată!” sau „Ție îți datorez totul!”. Unul dintre motivele pentru care se întamplă aceasta este faptul că femeie are tendința înnăscută de a vrea să fie de folos bărbatului. Este o trăsătura pe care ai să o găsești invariabil la toate femeile de calitate.

Acceptarea cu dragoste a defectelor celuilalt nu înseamnă deloc că trebuie să vă considerați unul pe altul perfecți.

Așa că trebuie să ții minte că există două tipuri de defecte cu care va trebui să te descurci. Mai întâi sunt cele care nu pot fi îndepărtate sau corectate și a căror acceptare trebuie să devină chiar parte a dragostei ce reprezintă structura relației voastre. Apoi sunt și cele ce pot fi îndreptate, iar pe acestea trebuie să le tratați inteligent împreună.

Citește și: 3 modele de soț de care orice bărbat ar avea nevoie

Bineînțeles, un asemenea efort necesită în primul rând un simț al cadenței. Sunt zile în care nu avem niciun strop de dorință de auto-îmbunătățire, zile în care avem nevoie de toată puterea noastră, doar ca să putem trage o dată aer în piept. Aceste situații nu sunt potrivite pentru analiză, ci pentru a ne bucura unii de alții, așa cum suntem. Unele cupluri forțează prea mult. Unele soții pot fi cicălitoare. Numai Dumnezeu știe câte astfel de cazuri am văzut în viața mea, drept pentru care încerc să descurajez cât pot aceste tendințe.

De aceea, a-ți educa soția să fie la fel de onestă și sinceră ca tine este un mare pas înainte.

Iar în momentele în care își va exprima o idee sau o sugestie despre cum poți deveni mai bun, eu în locul tău m-aș obișnui să spun de fiecare dată: „mulțumesc” și atunci când ești sigur că nu urmează să contra-argumentezi sau să ripostezi, poți adauga: „ nu eram conștient că fac acest lucru. Uite, de-aia suntem noi o echipă atât de bună!”.

Acasă înseamnă atât de multe lucruri.

Acasă este un loc de refugiu, de adăpost. Este un loc făcut pentru a te relaxa, pentru a te recupera. Fără fațadă, fii doar tu însuți! Iar în cazurile cele mai bune, acasă devine un loc în care doi oameni își împart entuziamul de a deveni ei înșisi mai buni.

Nu cred că este nevoie să își spun că societatea noastră are nevoie cu disperare de o fundație formată din oameni care-și doresc întotdeauna să devină mai buni. Aceștia sunt oamenii zilei de mâine. Voi ați făcut un lucru foarte bun îndreptându-vă căsnicia înpre a putea spune sincer, amândoi: „Nu ne propunem numai să fim buni unul cu celălalt, dar și unul pentru celălalt, și pentru restul lumii.”

Citește și: Cum îmi organizez lucrul de acasă în perioada coronavirusului

Așadar, încurajare, încurajare și iarăși încurajare!

Acesta este unul dintre secretele esențiale ale unei familii împlinite. Primul pas trebuie să-l facă cel mai înțelept! Apoi, celălalt va trebui să procedeze la fel – chiar dacă după multe și lungi insistențe. Dumnezeu nu va rămâne dator, ci va binecuvânta atitudinea voastră, care în cele din urmă este una de ascultare a voii Lui.

Infidelitatea şi imaginea de sine a bărbatului

infidelitatea si imaginea de sine a barbatului

Există o legătură între cele două? Răspunzând în pripă, poate multe femei ar spune: în nici un fel! Să fie adevărat însă acest lucru? În cadrul acestui nou articol, dorim să ne adresăm bărbaților încurajându-i să cultive valoarea fidelității! Cu toate că verbul „a cuceri” este cu siguranță parte din definiția unui bărbat, nu uitați că subiectul acestei acțiuni trebuie să fie din nou și din nou spre cea aleasă ca soție, iar nu o alta!

În cartea lui Charlie W Shedd, Scrisori către Filip-sfaturi unui tânăr căsătorit, apărută la editura Bizantină, (București, pp. 157, 158) am găsit următoarele idei interesante:

„În experiența mea cu cei care au fost infideli, cea mai mare pedeapsă posibilă este exact această rușine transformată într-un sentiment de vinovăție, care te macină neîncetat. De aceea, omul care își asumă o astfel de vină nu mai are nevoie de nicio predică din partea nimănui. Procesele de conștiința care vor urma vor fi destul. Atunci când conștiința zdrobește ce-a mai rămas din sufletul tău distrus, e ca și când ai trece prin iad.

Creatorul nostru ne-a scris anumite legi în inimă. Una dintre aceste legi este că orice rău trebuie mai întâi achitat în fața Lui, înainte să poată fi îndreptat oriunde altundeva. Oricât am încerca să ne ferim de aceasta, pe termen lung, singurul lucru de care nu putem fugi este propria părere despre noi înșine (…) Acesta cred că este efectul cel mai rău al infidelității.

Nu contează în cel fel raționează un bărbat poziția sa. El va ști întotdeauna că a apucat-o pe un drum greșit. Poate a făcut-o pentru că s-a plictisit, poate pentru că a găsit la acea femeie ceva ce soția sa nu-i oferea. Sau poate pur și simplu a fost luat pe sus de aventura unei pasiuni clandestine. Dar toate acestea nu reușesc niciodată să contrabalanseze senzația de eșec. Eșecul de a rezolva problema acolo unde trebuie. Faptul că cea mai importantă alegere din viața lui s-a transformat într-un eșec nu poate decât să îi distrugă imaginea în proprii ochi.

Citește și: 3 modele de barbati de care orice sot ar avea nevoie

Soluția pe care a găsit-o este a unui laș, în proprii ochi, și bărbaților nu le plac lașii cu atât mai puțin cei din oglindă.

Cu cât vei înainta în viață, vei învăța că disciplina, angajamentul și curajul, pot fi ingredientele unei vieți la fel de palpitante. Adevărata răsplată nu vine decât la bărbatul care trece prin toate problemele și, la sfârțitul zilei poate sta în fața oglinzii, zicând: „Ei bine, n-a fost deloc ușor! Dar am tot respectul pentru cel care mă privește înapoi în oglindă.”

Când un bărbat se căsătorește, se leagă de acea femeie, pentru că își dă seama că ea este persoana pe care o vrea, de care are nevoie și la care tânjește. Îți doresc să poți ajunge la a spune acest lucru : „Toate drumurile duc acasă! Spune-i soţiei: Îți mulțumesc că ești atât de extraordinară, încât indiferent de ce oameni interesanți cunosc, nu-mi doresc decât să ajung înapoi acasă la tine!”

Stimate soț, infidelitatea este un act de lașitate.

În timp ce fidelitatea este un act de curaj, normalitate, demnitate, bărbăție și respect. Dovedește că îți meriți statutul primit de la Dumnezeu, luptând cu tine însuți și cu problemele soției sau ale căsniciei tale. Rămânând fidel celei cu care ai ajuns la Sf. Altar.

Citește și: 3 pași pentru păstrarea priorităților în viață

Procedând așa vei evita orice proces de conștiință și toate implicațiile ulterioare. În plus, fii convins că infidelitatea nu îți va oferi – pe termen lung – mai multe decât ai acum. Tu nu ai fost creat de Dumnezeu pentru a trăi așa! Alege prin urmare împlinirea care vine de la Creatorul tău fiind fidel și împlinind nevoile soției tale!

Vă dorim să vă cuceriți soția prin tot ceea ce faceți, zi după zi!

Cu ce scop ne căsătorim?

Cu ce scop ne casatorim2

Este foarte important să ne întrebăm: Cât din aspectul exterior al celuilalt sau din posesiunile sale mă determină să intru în relația conjugală? Ce voi face când multe dintre acestea nu vor mai fi? Dacă mă gândesc la perspectiva de a-mi găsi atunci un alt partener de viață, ce fac dacă soțul sau soția reușește să pună în aplicare acest plan înaintea mea?

 

Iată ce nota dr. Dimitry Semenik în cartea Divorțul: cum îl prevenim, cum îl depășim, Editura Sophia (p. 90).

„Oamenii se înșală atunci când consideră că poți să întemeiezi o familie pur și simplu pentru că cineva ți-a plăcut ca înfățișare, pentru că este interesant, pentru că vrei copii de la el, pentru că e bogat ș.a.m.d. Frumusețea exterioară poate trece, atracția fizică poate dispărea, celălalt poate deveni neinteresant, sentimentele nu mai sunt atât de puternice, copiii cresc și pleacă, de altfel pot chiar să moară – și ce se întâmplă după aceea?

În familiile clădite pe o temelie atât de slabă va crește treptat iritarea reciprocă, soția poate începe să-și cicălească soțul, ceea ce, în ultimă instanță, duce la despărțire. Şi din acest motiv există atât de multe divorțuri. De ce înainte de comunism aproape că nu existau divorțuri? Poate şi datorită faptul că exista ideea de scop. Familia se construia pe un fundament foarte trainic!

Cel mai puternic fundament pe care se poate clădi o familie este năzuiţa comună de a ajunge în prezenţa lui Dumnezeu la sfârșitul vieții.

Scopuri pe termen lung în viată pot fi unirea, devenirea unui singur trup, ajungerea împreună la bătrânețe. Familia înseamnă maturizare, iar la bătrânețe se vor culege roade magnifice. Înțelegerea acestui fapt trebuie să existe la amândoi soții. Aceștia trebuie să aibă un scop comun, către care trebuie să meargă împreună, mână de mână. Dacă scopul acesta nu există, căsătoria e sortită eșecului!”

 

Împlinirea în căsnicie adesea începe sau lipsește din prima zi! Așa după cum la o partidă de șah ai câștigat sau ai pierdut de la prima mutare – dacă partenerul joacă impecabil – se poate întâmpla și în viața de familie. Desigur, Dumnezeu are soluții pentru orice. Dar cu siguranță se bucură să nu îi dăm prea mult de lucru, în acest sens. Astfel, meditează îndelung la scopul cu care începi relația de cuplu. Plăcerile, banii și altele asemenea sunt cel mult motivații pe termen scurt, care s-ar putea să-ți aducă mai multă nefericire decât ai crezut.

Prețuiește mai mult relația spirituală dintre tine și partenerul sau partenera de viață – ca scop pentru care veți depune eforturi împreună. Aceasta vă va face una și vă va împlini în mod autentic!

Vă dorim să vă alegeți si să vă asumați cu înțelepciune scopul relației de cuplu!

6 GREŞELI pe care le fac soţii când se CEARTĂ

6 greseli pe care le fac sotii cand se cearta2

Mă aflu în categoria acelora care consideră că cearta în familie poate fi (şi) bună. Dacă rămâne la stadiul de polemică onestă. La schimb obiectiv de idei. Atunci când hrănim în mod nesăbuit cearta, ea capătă dimensiunile unei obezităţi supărătoare. Mă refer la proporţii de ordin psihologic. Devine grea. Exercită presiune negativă. Şi produce ravagii. Precum inundaţiile necontrolate care mătură uliţe, case, sate. Aşadar, despăduririle emoţionale pot duce la mari dezastre.

Sfada este un proces de comunicare. Sau de ne-comunicare. Depinde cum se desfăşoară. Iată câteva greşeli pe care le fac soţii atunci când se ceartă… cum nu trebuie.

  1. Prima greșeală ar fi pornirea din start de pe poziţii fixe.

Considerăm că doar noi avem dreptate. Absolută. Iar celălalt se găseşte în cea mai evidentă eroare. Unul singur e Adevărul cu majusculă – Dumnezeu! Restul sunt adevăruri. Faţete ale aceleiaşi realităţi. Sugerez mai puţină încrâncenare şi mai multă deschidere spre opţiuni. Fiindcă suntem aliaţi, nicidecum duşmani.

  1. A doua greșeală ar fi dorinţa de a dovedi vinovăţia partenerului.

De ce se întâmplă asta? Să explic. Psihologic vorbind, cel care are dreptate este superior. Are un ascendent fantastic asupra celui care a greşit, care trebuie să îşi recunoască rătăcirea. Şi să accepte deciziile primului. Deci, unul trebuie să piardă şi altul să câştige. Nu e deloc profitabil aşa, fiindcă se intră în cerc vicios atac-apărare. Propun găsirea soluţiei, nu a vinovatului.

  1. O altă greșeală este ridicarea volumului peste limita normală.

Există o limită? Desigur. Atunci când afirmi ceva în care crezi cu adevărat, o arăţi prin volum. Prin ton şi ritm. Dar strigătele, zbierătele sau alte apucături de galerie sunt contraproductive. De ce? Să vă dau un exemplu. Îmi vine în minte poza de pe facebook cu soţia care strigă, pardon, rage cu expectoraţii, la un cm de soţ. Omul priveşte năuc în tavan şi îşi înfinge degetele în urechi. De-asta. Iar copiii? Săracii, se tupilează pe sub perne şi paturi. Nu e bine. Nu?

  1. O a patra greșeală este îmbrăţişarea rolului de victimă în mod neasumat.

Cineva totuşi a greşit. Mai mult decât celălalt. Vina nu e tocmai la mijloc. E debalansată înspre unul sau altul. Colericul va acuza adeseori, iar celălalt, fără să-şi asume faptele se va poziţiona ca victimă de serviciu. Din două motive: pentru a depăşi superficial momentul tensionat cât mai repede sau pentru că oricum nu are rost să se explice. O ştie din experienţă. Dar recunoaşterea este o caracteristică a maturizării. De aici începe schimbarea.

  1. A cincea greșeală este disponibilitatea de a face din ceartă un spectacol.

„Eu n-am ce ascunde! Să afle toţi!” „Dar sunt copiii de faţă! Ne aud vecinii!” „Nu mă interesează! Să ştie toţi ce femeie/bărbat eşti.” Grav de tot. Copilării inutile. Mai ştie cineva proverbul: „Să nu vă spălaţi rufele în public.”? Expunerea murdăriilor conjugale în văzul lumii trădează portrete malageşti. Măcar de s-ar ventila emoţiile!

  1. A șasea greșeală este vorbirea la persoana a II-a în loc de I.

Consilierii maritali au ajuns la concluzia că dacă folosim mai mult „eu” decât „tu” într-o ceartă, avem mai multe şanse de reuşită. Mesajul se va înţelege mai uşor. De ce? Pentru că nu ascuţim cuţitele tăioase ale acuzelor, ci ne deschidem ferestrele sufletului în mod paşnic. Arătăm ceea ce am simţit, ce ne-a durut, ce ne-a întristat. Iar vulnerabilitatea înseamnă curaj.

M-am gândit să îi las concluzia înţeleptului Solomon care afirma: „Ura aduce ceartă, iar dragostea acoperă toate cusururile.” (Prov. 10:12) Pe bună dreptate. La urma urmei, cine e perfect?

 

Gabriel Braic,

3 EFECTE SIGURE ALE COMPLIMENTELOR

3 efecte sigure ale complimentelor2

„Ce bine arăţi azi! Îmi place cum îţi stă cu bluza cea roşie! Ai făcut o mâncare superbă, eşti un masterchef desăvârşit! Mă simt în siguranţă atunci când tu eşti la volanul maşinii, conduci atât de bine! Felicitări pentru că ai terminat curăţenia în casă! Te pricepi foarte bine cu cei mici, pur şi simplu te adoră! Sunt mândru de tine, iubito! Mă faci fericită, iubitule! Te-ai gândit la cadoul perfect, parcă mi-ai citit gândurile! Ai ales restaurantul cel mai potrivit pentru aniversarea noastră! Bravo, ai fost mai bun decât toţi ceilalţi din echipa ta! Excelent, le-ai întrecut pe toate colegele tale cu prezentarea făcută! Zâmbetul tău mă farmecă de fiecare dată! Ochii tăi sunt absolut superbi!” ş.a.

Ce avalanşă de sentimente declanşează aceste complimente?

Nu-i aşa că ne fac să ne simţim bine! Extraordinar de bine! Şi când te gândeşti că sunt doar nişte cuvinte. Alese cu grijă, însă, ele au în sine puterea de a transforma starea de spirit a unei persoane. Mai ales atunci când sunt exprimate în mod sincer, din inimă. Nu gratuit. Pe interes. De ce ne este atât de greu să le întrebuinţăm? Oare pentru că necesită un minim de efort? Pentru ce se cere intenţionalitate creatoare? Da, comoditatea ar fi un posibil răspuns.

Prieteni, eu cred în puterea cuvintelor. Cred că au forţa lor de a construi sau a distruge. Nu degeaba ideile sunt cele mai temute arme. Sănătatea relaţională are de-a face şi cu folosirea, în doze serioase, a cuvintelor de încurajare. Eclesiastul afirma că „un cuvânt spus la vremea potrivită este ca nişte mere de aur într-un coşuleţ de argint” (cf. Prov. 25:11). Pot să mă lipsesc de tezaurul României, pierdut prin glacialele labirinturi acoperite de hrisoave ale Rusiei, dacă persoana de lângă mine mă încălzeşte valorificând puterea calorică a complimentelor. Şi atunci vine întrebarea: Care sunt efectele acestora?

Complimentele umplu rezervorul emoţional.

Ştii, fiecare dintre noi îl avem ascuns în fiinţa noastră? Un fel de depozit de bună (sau rea) stare care este fie plin, fie gol. Cel care îl poate umple este partenerul nostru, iar complimentele sunt marfă preţioasă. Atunci când rezervorul e plin, starea de bine a persoanei în cauză este la cote maxime. Atenţie! Dacă nu ne ocupăm noi, se va găsi un hamal să se ocupe de treaba aceasta… Şi distanţarea, iar apoi separarea nu sunt decât consecinţe ale neatenţiei, lenei sau ignoranţei noastre. Merită?

Complimentele produc tipare comportamentale. Spune-i cuiva destul de des şi destul de vocal că este special şi va ajunge să demonstreze asta. Lui însuşi şi ţie. Oamenii tind să se comporte conform etichetelor sociale pe care le-au primit. Partenerul de viaţă este persoana care accesul cel mai intim la forul decizional al celuilalt. Aşadar, o vorbă bună (şi adevărată) va sugera minţii şi inimii celui care o aude să o traducă în termeni habituali. Este bineştiut faptul că laudele încurajează repetarea unui comportament dezirabil. Aşadar, nu fi zgârcit cu ele. Ştiu că sună mercantil, dar nu e. Fă-o pentru celălalt. Nu pentru tine.

Complimentele pavează drumul spre comunicare. Atunci când spunem lucruri frumoase despre şi înspre partenerul nostru, deschidem nebănuite camere secrete ale comunicării. De bunăoară răspunsul pe care îl solicită întrebarea: „De ce (spui asta)?” Discuţii pline de sens se pot naşte în urma unui compliment neaşteptat. Şi, de asemenea, manifestări autentice de iubire. Ce frumos!? Nu?

Am auzit povestea unor pensionari blazaţi, coexistând într-un status-quo marcat de conservatorism relaţional – modele tipice de români care şi-au petrecut cea mai mare parte a vieţii în comunism. Un prieten, cu 30 de ani mai tânăr, a trimis, de pe telefonul soţului din istoria noastră, un sms inopinat soţiei acestuia: „Te iubesc! Draga mea, eşti cea mai importantă fiinţă din univers pentru mine.” La care răspunsul: „Vai dragă, ce s-a întâmplat. De mult timp nu mi-ai mai spus aşa ceva.” Vă las pe dvs. să vă imaginaţi continuarea…
Complimentele? Mere de aur într-un coşuleţ de argint… Bon apetit!

Gabriel Braic