Pierderea contactului emoțional cu adolescentul

Pierderea contactului emoțional cu adolescentul

Este adevărat ceea ce simțim, în astfel de situații, ca și părinți? Cum facem diferența dintre situațiile în care doar aparent am pierdut contactul emoțional și cele în care, într-adevăr, s-a întâmplat acest lucru? Dorim să vă încurajăm să nu renunțați la convingerea că încă se mai pot face multe! Chiar și atunci când totul pare pierdut, Dumnezeu nu a epuizat toate soluțiile!

Iată ce afirma autorul cărţii Sufletul copilului vostru, tradusă de Adrian Tănăsescu-Vlas la Editura Sophia, București, 2017 (pp. 409, 410, 416):

Criza vârstei de trecere este o încercare grea pentru toată lumea. Câteodată părinții se plâng spunând: „Am pierdut contactul cu copilul, cum să-l refacem?”. De refăcut se poate reface numai ceea ce a existat. Dacă până la vârsta adolescenței părinții n-au găsit timp să îşi cunoască propriul copil, dacă ei nu au comunicat cu el cu adevărat, dacă în familie nu au existat relații emoționale calde, atunci n-ai ce să mai refaci.

Principala sarcină a părinților adolescentului este aceea de a păstra contactul emoțional cu el.

Este important ca pentru adolescent casa să fie locul în care se simte în siguranță. […] Părinții să îi arate ca sunt alături de el, că îl sprijină dacă face apel la ei, că îl pot ocroti dacă se întâmplă ceva. Pe lângă interesul pe care părinții îl arată, aceștia ar fi bine să-și manifeste nu numai nemulțumirea față de ceea ce nu le place la copil, ci și să aprobe ceea ce le place – fiindcă de obicei ei percep lucrurile bune pe care le face ca pe ceva cuvenit: când a spălat vasele, nimeni nu i-a spus nici măcar un „mulțumesc”, copilul nu a primit niciun sprijin emoțional. În schimb, când nu le-a spălat, a primit o reacție emoțională – și încă ce reacție.

Părinții pretind adeseori de la adolescent respectarea anumitor reguli morale pe care nu le pot fundamenta. Îi insuflă copilului principii după care ei înșiși nu trăiesc.

Citește și: 3 sfaturi pentru amintiri de neuitat cu fiul tău

Dacă tata îi dă mită polițistului, n-o să-și poată învăța fiul să fie cinstit.

Atunci când copiii văd fățărnicia noastră, când îi învățăm lucruri pe care noi înșine nu le facem, asta ne subminează cel mai mult autoritatea părintească.

Cu siguranță nu este ușor să fii părinte și cu atât mai puțin să încerci să modelezi comportamental un adolescent. Dar aceasta nu înseamnă că este imposibil! Trebuie să ne repetăm mereu și mereu acest lucru până când – în calitate de părinți – ajungem să fim conștienți și convinși de aceasta. Cu siguranță, am greșit mult, însă, în aceeași măsură, vom fi făcut și multe lucruri bune. Esențial este să revenim la acestea, iar cele rele să se spele! Uitați-le și nu le mai permiteți să vă influențeze!

Răul nu este atotputernic, în timp ce Binele – cu majusculă – este!

Să ne încredem în efectul acelor clipe ori zile frumoase când Binele – adică Însuși Dumnezeu – s-a făcut simțit în relațiile dintre noi, părinți și copiii. Orice zâmbet de fericire, fiecare clipă de comunicare deschisă și toate celelalte momente frumoase au fost darul Lui pentru familia noastră. Trebuie să avem încredere că trăirile dindărătul lor nu au dispărut, ci – așa cum încă au reverberații în sufletele noastre de părinți – sunt și în cele ale copiilor noștri, chiar adolescenți fiind. Clădiți mai departe pe ceea ce a fost bun și frumos, cu încredere că ei au nevoie de dumneavoastră, vă iubesc și chiar vă iartă pentru orice clipă în care ați greșit!

Vă dorim comunicare… multă comunicare cu adolescentul dumneavoastră!

 

Sursă foto: https://www.elitefts.com/

3 EFECTE SIGURE ALE COMPLIMENTELOR

3 efecte sigure ale complimentelor2

„Ce bine arăţi azi! Îmi place cum îţi stă cu bluza cea roşie! Ai făcut o mâncare superbă, eşti un masterchef desăvârşit! Mă simt în siguranţă atunci când tu eşti la volanul maşinii, conduci atât de bine! Felicitări pentru că ai terminat curăţenia în casă! Te pricepi foarte bine cu cei mici, pur şi simplu te adoră! Sunt mândru de tine, iubito! Mă faci fericită, iubitule! Te-ai gândit la cadoul perfect, parcă mi-ai citit gândurile! Ai ales restaurantul cel mai potrivit pentru aniversarea noastră! Bravo, ai fost mai bun decât toţi ceilalţi din echipa ta! Excelent, le-ai întrecut pe toate colegele tale cu prezentarea făcută! Zâmbetul tău mă farmecă de fiecare dată! Ochii tăi sunt absolut superbi!” ş.a.

Ce avalanşă de sentimente declanşează aceste complimente?

Nu-i aşa că ne fac să ne simţim bine! Extraordinar de bine! Şi când te gândeşti că sunt doar nişte cuvinte. Alese cu grijă, însă, ele au în sine puterea de a transforma starea de spirit a unei persoane. Mai ales atunci când sunt exprimate în mod sincer, din inimă. Nu gratuit. Pe interes. De ce ne este atât de greu să le întrebuinţăm? Oare pentru că necesită un minim de efort? Pentru ce se cere intenţionalitate creatoare? Da, comoditatea ar fi un posibil răspuns.

Prieteni, eu cred în puterea cuvintelor. Cred că au forţa lor de a construi sau a distruge. Nu degeaba ideile sunt cele mai temute arme. Sănătatea relaţională are de-a face şi cu folosirea, în doze serioase, a cuvintelor de încurajare. Eclesiastul afirma că „un cuvânt spus la vremea potrivită este ca nişte mere de aur într-un coşuleţ de argint” (cf. Prov. 25:11). Pot să mă lipsesc de tezaurul României, pierdut prin glacialele labirinturi acoperite de hrisoave ale Rusiei, dacă persoana de lângă mine mă încălzeşte valorificând puterea calorică a complimentelor. Şi atunci vine întrebarea: Care sunt efectele acestora?

Complimentele umplu rezervorul emoţional.

Ştii, fiecare dintre noi îl avem ascuns în fiinţa noastră? Un fel de depozit de bună (sau rea) stare care este fie plin, fie gol. Cel care îl poate umple este partenerul nostru, iar complimentele sunt marfă preţioasă. Atunci când rezervorul e plin, starea de bine a persoanei în cauză este la cote maxime. Atenţie! Dacă nu ne ocupăm noi, se va găsi un hamal să se ocupe de treaba aceasta… Şi distanţarea, iar apoi separarea nu sunt decât consecinţe ale neatenţiei, lenei sau ignoranţei noastre. Merită?

Complimentele produc tipare comportamentale. Spune-i cuiva destul de des şi destul de vocal că este special şi va ajunge să demonstreze asta. Lui însuşi şi ţie. Oamenii tind să se comporte conform etichetelor sociale pe care le-au primit. Partenerul de viaţă este persoana care accesul cel mai intim la forul decizional al celuilalt. Aşadar, o vorbă bună (şi adevărată) va sugera minţii şi inimii celui care o aude să o traducă în termeni habituali. Este bineştiut faptul că laudele încurajează repetarea unui comportament dezirabil. Aşadar, nu fi zgârcit cu ele. Ştiu că sună mercantil, dar nu e. Fă-o pentru celălalt. Nu pentru tine.

Complimentele pavează drumul spre comunicare. Atunci când spunem lucruri frumoase despre şi înspre partenerul nostru, deschidem nebănuite camere secrete ale comunicării. De bunăoară răspunsul pe care îl solicită întrebarea: „De ce (spui asta)?” Discuţii pline de sens se pot naşte în urma unui compliment neaşteptat. Şi, de asemenea, manifestări autentice de iubire. Ce frumos!? Nu?

Am auzit povestea unor pensionari blazaţi, coexistând într-un status-quo marcat de conservatorism relaţional – modele tipice de români care şi-au petrecut cea mai mare parte a vieţii în comunism. Un prieten, cu 30 de ani mai tânăr, a trimis, de pe telefonul soţului din istoria noastră, un sms inopinat soţiei acestuia: „Te iubesc! Draga mea, eşti cea mai importantă fiinţă din univers pentru mine.” La care răspunsul: „Vai dragă, ce s-a întâmplat. De mult timp nu mi-ai mai spus aşa ceva.” Vă las pe dvs. să vă imaginaţi continuarea…
Complimentele? Mere de aur într-un coşuleţ de argint… Bon apetit!

Gabriel Braic