Cum să-ți încurajezi copilul să fie sociabil

Cum sa-ti inveti copilul sa fie sociabil

Fie că vorbim despre grădiniță, școală, locuri de joacă sau alte cadre sociale, copiii noștri trebuie să învețe să fie comunicativi. Începând această educație din primii ani, le vom oferi condițiile ideale pentru ca aceștia să gestioneze cu succes orice tip de interacțiune la care vor fi expuși în viitor.

Capacitatea de socializare a copilului tău se poate educa. Iată cum poți face acest lucru:

Expune-l la interacțiuni

Chiar dacă nu îi surâde din prima încercare, odată ce micuțul tău este supus la interacțiuni sociale, va începe să se obișnuiasca și chiar să îi placă mai mult decât te-ai fi așteptat. Ia-l cu tine pe oriunde mergi, atunci când este posibil. Mergeți în locuri de joacă și susține-l în a cunoaște și a se juca cu ceilalți copii. În timp, acesta va dobândi abilitățile sociale de care are nevoie pentru a se integra perfect în orice colectiv.

Citește și: Mersul pe bicicletă la copii și cum îi înveți

Învață-l să fie un bun ascultător

Inteligența emoțională reprezintă un factor foarte important în dezvoltarea copilului tău și trebuie stimulată încă de la început. Un copil care deține inteligență emoțională se va descurca mult mai ușor în interacțiuni și va avea foarte mult de câștigat din acestea.

De aceea, el trebuie să învețe să asculte și să înțeleagă punctul de vedere al celorlalți. Astfel, va putea să arate empatie și să se familiarizeze cu diverse tipuri de comportamente, lucru ce îl va face mult mai abil din punct de vedere social.

Arată-i cum să fie amabil cu ceilalți

Se spune că pomul după roade se cunoaște, iar omul după fapte. Copilul tău trebuie să înțeleagă ce înseamnă bunătatea și cum poate să le-o ofere celorlalți; bineînțeles, atunci când este posibil și când respectiva faptă bună nu va produce consecințe care să fie în dezavantajul său. În rest, învață-l să fie amabil și îi va fi mult mai ușor să se integreze atât la școală, cât și în celelalte cadre sociale.

Citește și: 4 moduri în care se trece peste crizele familiale

Lasă-l să fie el însuși

Sigur, asta nu înseamnă că poate face orice își dorește. Ideea este să îl faci să înțeleagă că este în regulă să pună întrebări, să fie curios, să își exprime emoțiile și să ceară ajutorul atunci când are nevoie. Nu este nicio rușine dacă are alte nevoi și pasiuni decât alți copii – copilul tău trebuie să fie fericit cu el însuși pentru că doar atunci va putea dobândi abilitățile sociale necesare pentru un viitor strălucit.

Fii alături de cel mic cât de mult poți. Oferă-i atenția de care are nevoie pentru a-și păstra echilibrul emoțional. Învață-l să se deschidă, să interacționeze și vei crește un copil fericit și din cale-afară de descurcăreț.

 

Sursa: https://supertati.ro/

Cinci moduri în care pornografia ne afectează fiii și fiicele

Cinci moduri in care pornografia ne afectează fii și fiicele

Copiii noștri știu că nu le spunem totul despre subiectul „sex” atunci când le comunicăm că acesta este „ceva greșit” și că nu au voie să „facă ceva”. Atunci când părinții eșuează în a le explica copiiilor lor întreaga viziune despre sex, atunci ei vor încerca să găsească răspunsuri în altă parte. Și acel „în alta parte” este pornografia. Vorbeam recent cu un tată care și-a surprins fiica de doisprezece ani uitându-se la material porno. Îmi spunea: „Am văzut și eu destul porno la viața mea, dar ceea ce viziona ea, m-a șocat.” Experiența lui este „normalul” copiiilor din zilele noastre. Pornografia și urmările sale sunt devastatoare. Media de vârstă a copiilor care vizionează porno, este între nouă și unsprezece ani, materialul devenind din ce în ce mai violent, extrem și denigratoriu.

Internetul și smartphone-urile au deschis ușa unei armate porno care invadează mințile și inimile copiiilor noștri. Consecințele sunt cutremurătoare. Vă prezentăm o listă cu cinci efecte ale pornografiei asupra fiilor și fiicelor noastre:

  1. Sexualizarea copiiilor

Termenul „adolescent” a fost în topul a celor mai căutate cuvinte pe site-urile pornografice din ultimii trei-patru ani. În anul 2014 a fost pe primul loc. Ar trebui să fim revoltați. Până la urma urmei, este vorba despre niște copii. Aceasta înseamnă că majoritatea persoanelor care vizionează porno pe internet, doresc să vadă copii în aceste contexte. Când vizitele site-urilor pornografice întrec cele de la Amazon, Facebook și Instagram la un loc, imaginați-vă câte persoane își doresc să vadă copii având relații sexuale inadecvate. Gândiți-vă câți pedofili sunt hrăniți și încurajați de acestea. Ce le comunică aceasta fiilor și fiicelor noastre?

  1. Pierderea inocenței

Cultura în jurul pornografiei, întărește convingerea cum că, copiii pot deveni obiecte sexuale. Aceasta se întâmpla în 2010 atunci când un grup de fete de opt ani a dansat pe melodia „Single ladies”, purtând lenjerie intimă și dansând provocator. Mulțimea, în schimb, care cuprindea și părinții fetelor, nu a fost oripilată. A aclamat, aplaudat și încurajat. Ne învățăm copiii de la vârste fragede că dacă vor să fie luați în considerare, trebuie sa fie sexy. Totul începe de la cultura îmbibată de pornografie de astăzi. Iar copiii au primit foarte clar și tare mesajul.

Citește și: Rolul sentimentelor în divorțuri și infidelități

  1. Sentimente de rușine, vină și depresie

Peisajul care se derulează mai apoi, arată adolescenți și adolescente care se „joacă de a fi sexy”. Vor crede imediat minciunea acum că cel mai bun loc de unde să învețe cum să aibă comportamente sexuale, este prin pornografia de pe internet, care este ușor accesibilă și permisibilă în cantități industriale. De la primele clickuri în căutarea lor pentru material pornografic, sunt expuși deja unor conținuturi grafice tulburătoare și violente. Imaginile se întipăresc în creierele lor pentru totdeauna. Cei din spatele ecranelor le transmit că pornografia este adevărata experiență sexuală. Înăuntru lor, ei știu că tocmai au văzut ceva ce nu trebuiau să vadă, dar creierul lor nu poate încă procesa ceea ce tocmai s-a întâmplat. Sunt entuziasmați și stânjeniți, dar nu știu de ce. Se simt rușinați și vinovați, dar sunt prea speriați pentru a discuta cu cineva din frica de a nu da de belele.

  1. Dependență

Prea puțin știu ei cum pornografia afectează creierul lor în dezvoltare. Acesta emite dopamină, care le dă o senzație de plăcere în partea centrală a creierului. De aceea, vor dori să experimenteze din nou senzația și își vor crea o legătură cu imaginile respective ( o conexiune care de fapt trebuia să se întâmple cu o altă persoane). Aceasta provoacă adicție, din care te eliberezi mai greu, cu cât vârstă este mai fragedă. Din moment ce euforia momentului îi ajută să uite de probleme pentru câtvea clipe, pornografia devine un mecanism nesănătos de evadare pentru a face față rușinii, vinei și stresului.  Din păcate, îi va face sa se simtă din ce in ce mai goi, așa încât vor dori sa vizualizeze mai mult, iar ciclul acesta va fi interminabil.

  1. Alimentează lipsa de conexiune și de respect

În ultimul rând,  pornografia duce la probleme relaționale și degradare. Le întipărește copiilor cum ar trebui să fie sexul. În loc ca acesta să le apară ca o conexiune intimă cu o altă persoană în cadrul unui angajament sigur, el devine o activitate egoistă de eliberare. Sexul devine desconsiderat, neefind decât un act fizic unde persoanele pot fi obiecte sau rodul imaginației. O viață calitativă și bogată are parte de relaționare. Din păcate, cultura porno de astăzi ne conduce fii și fiicele departe de legăturile interumane. Cea mai bună variantă pe care o ai este să îți educi copiii asupra minciunilor și pericolelor pornografiei. Începe devreme, decât să fie prea târziu. La un moment dat, vor ajunge față în față cu asta și vor avea nevoie de tine pentru a procesa totul. Menține liniile comunicației deschide și inițiază conversațiile pentru a nu-i lăsa să se descurce de unii singuri.

Spuneți-ne, cum credeți că pornografia ne afectează copiii?

Social media pentru copii

Social media pentru copii

Astăzi, este foarte greu să-i ținem departe de social media pe cei mici. Toți copiii au telefoane, își fac un cont de Facebook și păstrează legătura cu ceilalți. Postează fotografii, pot transmite live-uri și sunt în permanență conexiune cu mediul din online. Însa social media pentru copii este un subiect la care trebuie să fii foarte atent!

Această lume este foarte imprevizibilă și îi poate expune pe copii mai mult decât ți-ai fi imaginat. De aceea, este foarte important să îi învățăm cum să se comporte în mediile de socializare online. Este esențial ca cel mic să cunoască anumite limite de la care să nu se abată niciodată.

Ce trebuie să îi transmiți tu?

Ca postările pe care le face nu trebuie să ofere detalii delicate despre familie, și anume locații, ore la care se va pleca de acasă, perioade în care veți organiza vacanțe – aceste informații fiind esențiale pentru hoți.

De asemenea, aceștia nu trebuie să precizeze aspecte personale care țin de atmosfera de acasă și nu numai. În cazul în care știu lucruri despre alte familii, regulile se aplică în aceeași măsură.

Învață-ți copilul să aibă o atitudine bună, să fie politicos și amabil cu persoanele cu care interacționează online. Aceștia pot fi colegi, profesori, părinți de-ai colegilor și rude sau prieteni de familie. Indiferent de situație, cel mic trebuie să aibă grijă la exprimare și să păstreze o conduită decentă cu privire la conținutul pe care îl distribuie.

La ce trebuie să fie atent

Foarte important: nu va accepta cereri de prietenie și nu va da curs la conversații cu străini sau persoane care doresc să obțină ceva de la ei. Mulți dintre aceștia îi pot aduce pe copii în situația în care aceștia pot divulga informații delicate sau conținut foto/video care îi poate compromite.

După cum am spus, este foarte greu să îți ții copiii departe de lumea online-ului. Până la urmă, chiar dacă tu nu le pui la dispoziție instrumentele necesare pentru a fi prezenți în social media, tot vor găsi această ocazie la prieteni.

De aceea, este esențial să le faci un scurt instructaj despre cum să abordeze această lume nouă și plină de tentații. Le va folosi foarte mult atât acum, cât și în viitor.

 

Sursa: https://supertati.ro/

Zece mari greşeli ale taţilor

Zece mari greşeli ale taţilor

 

  1. Să petreci mai mult timp la lucru şi să laşi fărâmiturile pentru familie.

Niciodată nu am auzit un bătrân reflectând la viaţa lui să spunând: „Aş dori să fi petrecut mai mult timp la serviciu”.

  1. Să gândeşti „Voi petrece mai mult timp cu copiii, când vor fi mai în vârstă”.

Acest timp nu va veni niciodată. De fapt, imediat ce copiii noştri ajung la vârsta adolescenţei, vor dori să petreacă tot mai puţin timp cu „babacii”.

  1. Să asumi că „timpul de calitate” e mai important decât „timpul cantitativ”.

Te gândeşti că o vacanţă de familie, o dată pe an, este de ajuns? Nu este deloc. Adevăratul timp este cel de fiecare zi, interacţiunile de dimineaţa şi de seara formează o moştenire şi o legătură durabilă.

  1. Să gândeşti „mai degrabă divorţam, decât să ne certăm atât de des”.

Statisticile şi cercetările asupra familiei sunt clare: o căsătorie intactă este mai bună pentru copii decât divorţul. Mergi la consiliere familială şi evită divorţul.

Citește și: Ce trebuie să știe părinții cu copii în școlile primare?

  1. Să gândeşti „femeia frumoasă de la capătul străzii ar împlini nevoile mele mai bine decât soţia mea”.

Toţi oamenii sunt căzuţi. Numai Iisus Hristos poate împlini nevoile noastre cele mai profunde.

  1. „Las treburile bisericeşti pe seama soţiei mele”.

Când copiii tăi te vor vedea rugându-te, vor înţelege că şi tu eşti sub autoritate şi vor înţelege autoritatea ta asupra lor, ca peternitate iubitoare.

  1. Să gândeşti în mod naiv: „nu sunt probleme cu drogurile şi cu alcoolul în şcoala sau vecinătatea copiilor mei”.

Gândeşte-te din nou… şi vorbeşte cu copiii tăi despre pericolele experimentării şi dependenţei.

  1. Să gândeşti: sunt un ratat ca tată.

Cred că ai făcut greşeli. Greşeli grave. Dar, niciodată nu este prea târziu să te apropii de copiii tăi!

  1. Să-ți asumi că cineva va vorbi despre sexualitate cu copiii tăi.

Ei sunt curioşi şi aşteaptă să audă perspectiva ta. Cei care vor vorbi cu ei poate le vor strica felul de a gândi pentru totdeauna.

  1. Tentaţia de a considera că soţia trebuie să facă totul.

Ea este şofer de taxi, muncitor, bucătar, mamă, iubită şi soţie. Cinsteşte-o.

 

(Perry Noble)

Sursa: https://doxologia.ro/

Pierderea contactului emoțional cu adolescentul

Pierderea contactului emoțional cu adolescentul

Este adevărat ceea ce simțim, în astfel de situații, ca și părinți? Cum facem diferența dintre situațiile în care doar aparent am pierdut contactul emoțional și cele în care, într-adevăr, s-a întâmplat acest lucru? Dorim să vă încurajăm să nu renunțați la convingerea că încă se mai pot face multe! Chiar și atunci când totul pare pierdut, Dumnezeu nu a epuizat toate soluțiile!

Iată ce afirma autorul cărţii Sufletul copilului vostru, tradusă de Adrian Tănăsescu-Vlas la Editura Sophia, București, 2017 (pp. 409, 410, 416):

Criza vârstei de trecere este o încercare grea pentru toată lumea. Câteodată părinții se plâng spunând: „Am pierdut contactul cu copilul, cum să-l refacem?”. De refăcut se poate reface numai ceea ce a existat. Dacă până la vârsta adolescenței părinții n-au găsit timp să îşi cunoască propriul copil, dacă ei nu au comunicat cu el cu adevărat, dacă în familie nu au existat relații emoționale calde, atunci n-ai ce să mai refaci.

Principala sarcină a părinților adolescentului este aceea de a păstra contactul emoțional cu el.

Este important ca pentru adolescent casa să fie locul în care se simte în siguranță. […] Părinții să îi arate ca sunt alături de el, că îl sprijină dacă face apel la ei, că îl pot ocroti dacă se întâmplă ceva. Pe lângă interesul pe care părinții îl arată, aceștia ar fi bine să-și manifeste nu numai nemulțumirea față de ceea ce nu le place la copil, ci și să aprobe ceea ce le place – fiindcă de obicei ei percep lucrurile bune pe care le face ca pe ceva cuvenit: când a spălat vasele, nimeni nu i-a spus nici măcar un „mulțumesc”, copilul nu a primit niciun sprijin emoțional. În schimb, când nu le-a spălat, a primit o reacție emoțională – și încă ce reacție.

Părinții pretind adeseori de la adolescent respectarea anumitor reguli morale pe care nu le pot fundamenta. Îi insuflă copilului principii după care ei înșiși nu trăiesc.

Citește și: 3 sfaturi pentru amintiri de neuitat cu fiul tău

Dacă tata îi dă mită polițistului, n-o să-și poată învăța fiul să fie cinstit.

Atunci când copiii văd fățărnicia noastră, când îi învățăm lucruri pe care noi înșine nu le facem, asta ne subminează cel mai mult autoritatea părintească.

Cu siguranță nu este ușor să fii părinte și cu atât mai puțin să încerci să modelezi comportamental un adolescent. Dar aceasta nu înseamnă că este imposibil! Trebuie să ne repetăm mereu și mereu acest lucru până când – în calitate de părinți – ajungem să fim conștienți și convinși de aceasta. Cu siguranță, am greșit mult, însă, în aceeași măsură, vom fi făcut și multe lucruri bune. Esențial este să revenim la acestea, iar cele rele să se spele! Uitați-le și nu le mai permiteți să vă influențeze!

Răul nu este atotputernic, în timp ce Binele – cu majusculă – este!

Să ne încredem în efectul acelor clipe ori zile frumoase când Binele – adică Însuși Dumnezeu – s-a făcut simțit în relațiile dintre noi, părinți și copiii. Orice zâmbet de fericire, fiecare clipă de comunicare deschisă și toate celelalte momente frumoase au fost darul Lui pentru familia noastră. Trebuie să avem încredere că trăirile dindărătul lor nu au dispărut, ci – așa cum încă au reverberații în sufletele noastre de părinți – sunt și în cele ale copiilor noștri, chiar adolescenți fiind. Clădiți mai departe pe ceea ce a fost bun și frumos, cu încredere că ei au nevoie de dumneavoastră, vă iubesc și chiar vă iartă pentru orice clipă în care ați greșit!

Vă dorim comunicare… multă comunicare cu adolescentul dumneavoastră!

 

Sursă foto: https://www.elitefts.com/

Ce trebuie să știe părinții cu copii în școlile primare

Ce trebuie sa stie parintii cu copii in scolile primare

Când întâiul nostru născut a intrat în clasa a șasea, eram profesor în școala lui, pentru clasa elevilor cu foarte mari riscuri de a rămâne repetenți. Ii cunoșteam profesorii, directorul îmi era un aliat, eram conștient de toate punctele problematice și Marius avea permisiunea de a veni în biroul meu atunci când avea nevoie de ajutor. Chiar și cu toata această susținere, generala a fost o perioadă grea. Elevii se confruntă cu negocieri între ore pe holuri, dureri de creștere, stânjeneală, descoperirea sexului opus, responsabilități noi, corpuri schimbătoare, și multe multe altele.

Școala generală este una din experiențele înspăimântătoare dar inevitabile ale creșterii. Mai apoi, vine rândul copiiilor noștri să se confrunte cu ea, și dintr-o dată uităm tot ceea ce știam cândva. Nu exagerăm prin a spune că, cu câte știm mai multe, cu atât suntem echipați mai bine pentru a le fi de ajutor; iată dorințele oricărui elev de generală.

  1. Sunt încă băiețelul/fetița ta

Copilul tău experimentează o perioadă de confuzie, trecând de la stagiul de copil la unul de adult în lumea reală. Probabil că nu o să îți spună aceasta direct, dar copilul tău vrea ca tu să conștientizezi că este vulnerabil, și încă are nevoie de tine, și că creșterea subită nu a schimbat cu nimic faptul că încă are nevoie sa fie îmbrățișat înainte de culcare din când în când.

Citește și: Cum să vorbești cu fiica ta despre pubertate?

  1. Vreau să îmi pui întrebări

Chiar dacă are o atitudine de ‘le știu pe toate’, copilul tău are nevoie disperată de îndrumarea ta. Vrea să îți povestească ce se întâmplă în viața lui de zi cu zi. S-ar putea sa se încrunte atunci când îi pui întrebări. Dar în timp ce fac aceasta și își dau ochii peste cap, speră să le mai pui o întrebare și să nu te lași bătut.

  1. Am nevoie înverșunată de încurajare

Copilul tău este conștient de sine. Însă ce îi lipsește este încrederea de sine. Pe lânga aceasta, are nevoie sa simtă că aparține unui întreg. Prin urmare, când se stabilizează situația lor la școală, copiii tăi vor începe să creadă că fiecare profesor și părinte îi are în vizor. Încearcă să incluzi măcar câteva exemple de afirmații pozitive la fiecare episod de acest gen.

  1. Hărțuirea în școli este reală și vrem să înceteze

Mulți profesori se prefac că nu observă pur și simplu pentru că nu vor să fie deranjați sau sa se complice. Este important de știut că hărțuirea nu înseamnă doar îmbrânceli pe holul școlii. Înseamnă și rasism, sexism (hărțuirea sexuală are loc deja în generală), remarci jignitoare, comentarii denigratorii, vandalismul proprietăților personale, intimidare și exludere evidentă. Dar nu vei ști ce se întâmplă, dacă nu întrebi. Și profesorul nu poate fi un aliat dacă nu știe ce anume te îngrijorează. Copilul tău vrea sa simtă protecția și prezența ta într-un fel sau altul. Trebuie să îi transmiți că iei problema aceasta în serios.

CItește și: Părinților, nu-i mai umiliți pe copiii voștri!

  1. Mi-aș dori să te văd mai des la școală

Fie că îți vine să crezi sau nu, copiii tăi vor sa fie conștienți de prezența ta. Le este dor de tine în timpul zilei, și vor să vadă dovezi cum că ești implicat. Copilul tău nu numai că va crede că ești de gașcă, dar va fi și mândru de tine. Fiilor tăi le place prezența ta în curtea școlii, dragă tată, și vor ca tu să le cunoști prietenii. Este pur și simplu o metodă de a le oferi un nivel de siguranță pe care poate nu vor admite niciodată că au nevoie!

5 lucruri pe care orice băiat are nevoie să le audă de la tatăl său

5 lucruri pe care un băiat are nevoie să le audă de la tatăl său

Una dintre cele mai mari binecuvântări pe care un tată le poate avea este să aibă un băiat. Iar cea mai mare binecuvântare de care un băiat se poate bucura este să aibă un tată. Pe mine, Dumnezeu m-a binecuvântat cu 3 băieți, iar ei reprezintă cea mai mare bucurie a vieții mele.

Încerc să le demonstrez iubirea mea în diferite feluri, însă modul suprem de a le arăta iubire este acela prin cuvinte. Odată ce copiii meu au crescut, mi-am dat seama de impactul imens pe care cuvintele mele îl au asupra lor, fie că este unul negativ sau pozitiv.

Paul Lewis a spus: „cuvintele unui tată se aseamănă cu un termostat care reglează temperatura ideală în casă”. Cât de adevărat! Pentru orice tată ce are un băiat, iată 5 lucruri pe care un băiat are nevoie să le audă de la tatăl său:

  1. Te iubesc!

Niciun tată nu ar trebui să îl considere prea matur pe fiul său pentru a-i spune că îl iubește. Aceasta pentru că orice băiat, indiferent de vârstă, are nevoie să audă că este iubit. Într-o societate în care bărbații și băieții trebuie să fie duri și sunt învățați să nu își arate sau exprime iubirea, ei totuși au nevoie să vadă și să audă ce este dragostea adevărată, mai ales de la tații lor.

  1. Sunt mândru de tine!

Una dintre marile dezamăgiri pe care bărbații o au atunci când vine vorba de relația lor cu tatăl este faptul că mereu și-au dorit să audă că tatăl lor este mândru de ei. Deși mulți dintre ei nu au auzit aceasta niciodată. Taților, haideți să ne înțelegem: spuneți fiilor voștri în mod regulat că sunteți mândri de ei. Stima de sine a fiilor voștri depinde de această acțiune. Există un program, desfășurat în școli, denumit „Ziua tatălui”, în care tații au șansa de a-și exprima aprecierea și mulțumirea față de copiii lor.

Citește și: Cum să vorbești cu fiica ta despre pubertate

  1. Sunt la dispoziția ta!

Nimic nu exprimă mai multă iubire decât disponibilitatea și dorința unui tată de a petrece timp cu fiul lui și de a-l asculta. Băieții nu sunt mari povestitori ca fetele, dar au și ei momente când au nevoie să vorbească cu cineva. Tatăl trebuie să fie acolo să îi asculte. Nu-i lăsați pe băieții voștri să pună la îndoială disponibilitatea voastră față de ei, indiferent de circumstanțe. Iar atunci când au nevoie de voi, stați la dispoziția lor.

  1. Faci o treabă bună!

O simplă încurajare și o bătaie pe umăr sunt îndeajuns pentru a motiva un băiat. Acum câțiva ani, îmi amintesc că l-am întrebat pe unul dintre fiii mei ce aș putea să îmbunătățesc la comportamentul meu, în calitate de tată. Răspunsul lui a fost simplu: „spune-mi mai des că fac o treabă bună, decât să sesizezi mereu doar lucrurile ce le fac greșit”. M-a durut această observație, dar aveam nevoie să o aud.

Citește și: 5 greșeli pe care le fac bărbații când vine vorba despre sport

  1. Îți mulțumesc!

Băieții abia așteaptă să fie apreciați. Așa că fiți mulțumitori față de ei. Spuneți-le, de pildă: „mulțumesc că faci tot ce îți stă în putință; mulțumesc pentru bunătatea ta; mulțumesc pentru ajutorul acordat mamei tale; mulțumesc pentru că mă faci mândru de tine”.

Băieții noștri au nevoie să audă aceste lucruri. Taților, haideți să nu ne inventăm scuze. Haideți să trecem la acțiune!

Cum să vorbeşti cu fiica ta despre pubertate

Cum vorbesti cu fiica ta despre pubertate

Când aveam vreo 7 ani, sora mea avea un șoarece ca animal de casă (o femelă mai exact). La un moment dat, mouse-ul a început hemoragia. Gândindu-mă că şoricelul a fost rănit, am alergat la părinții mei pentru a vedea dacă am putea să-l ducem la un doctor. Atunci a fost când tatăl meu mi-a explicat că şoricelul era de sex feminin și că avea doar ceva numit perioadă. El a explicat că era ceva ce corpul femeilor face. În cuvintele sale: „La fel ca mama și surorile tale.”

Din păcate, hemoragia experimentată de acest șoricel nu avea nimic de-a face cu un ciclu lunar. A murit câteva zile mai târziu, iar cuvintele „la fel ca mama și surorile tale” au răsunat în urechile mele. Inutil să spun că am început să suspin crezând că fiecare femeie din familia mea va pieri în următoarele două zile. După câteva explicații, m-am liniștit în cele din urmă.

Lucrurile care se produc în timpul pubertății la fete pot fi la fel de confuze. Multe schimbări se întâmplă în special fetelor. Putem sta pe margine și să lăsăm soțiile sau alte femei să se ocupe de discuțiile cu fiicele noastre. În orice caz, conducem spre un risc semnificativ de a crește stânjenirea dacă lăsăm lucrurile nespuse. Fiicele noastre pot beneficia de o perspectivă de sex masculin. Iată cum să discutați cu fiica dumneavoastră despre pubertate:

Notă pentru tatăl singur

Pentru tatăl singur, este mult mai dificil și mai complicat. În cele mai multe cazuri, va fi mai ușor pentru fiica dumneavoastră să audă despre schimbări corporale practice de la o femeie care are experiență și înțelegere de la prima mână.  Dacă mama nu este prezentă în cadrul familiei sau nu este disponibilă să te poţi baza pe ea pentru acest ajutor, trebuie să ai o femeie de încredere care să te ajute.

Citește și: 3 minciuni pe care le cred bărbații despre ei

Dacă aceasta nu este o opțiune, sarcina vă revine dumneavoastră. Nu vă retrageţi jenat de la această datorie! Trebuie să o faceți sau ea va lua informațiile de pe Internet sau de la prieteni. Este un moment de mare incertitudine și confuzie. Probabil va fi nesigură despre cum arată și de schimbări. Principalul lucru pe care trebuie să-l comunici fiicei tale este că ea crește şi se transformă dintr-o fată adorabilă într-o superbă tânără domnişoară. Auzind aceasta de la tata, este esențial.

Notă pentru tatăl căsătorit

Discutaţi tema cu soția dumneavoastră. Întreabaţi-o cât de implicat ar dori să fiţi. Rolul dumneavoastră poate fi limitat. Însă sunt lucruri necesare pe care trebuie să le aduceţi la cunoştinţa fiicei, cu privire la lucrurile prin care trece, sau relația poate deveni ciudată.

Spune-i că mama ei a împărtășit cu tine lucrurile despre care au vorbit ele două. Întreabă-o cum se simte ea. Discutați despre asta. Amintiți-vă: trebuie să audă de la dumneavoastră că se schimbă și este frumoasă.

 

Educația băieților

Educația băieților

Cum se educă un băiat? La fel ca o fată sau sunt diferențe de la o situație la alta? De la cine trebuie să învețe băiatul cum să devină bărbat? În cadrul acestui nou articol, dorim să vă încurajăm să acordați o atenție aparte educației de care au nevoie băieții din familia dumneavoastră! Nu presupuneți niciodată că educația se face de la sine, ci tratați-o cu multă responsabilitate!

În cartea Mama ortodoxă: dezvoltarea fizică și duhovnicească a copilului de la naștere la adolescență, (tradusă de Mariana Cașu), apărută la Editura de Suflet, (București, 2017, p. 101)  am găsit scrise următoarele:

Sf. Petru spunea: Voi, bărbaților, de asemenea, trăiți înțelepțește cu femeile voastre, ca fiind făpturi mai slabe, și faceți-le parte de cinste ca unora care, împreună cu voi, sunt moștenitoare ale harului vieții, așa încât rugăciunile voastre să nu fie împiedicate. (I Petru 3,7).

Iar Sf. Pavel afirma: Bărbaților, iubiți pe femeile voastre, după cum și Hristos a iubit Biserica, și S-a dat pe Sine pentru ea […]. Așadar, bărbații sunt datori să-și iubească femeile ca pe înseși trupurile lor. Cel ce-și iubește femeia pe sine se iubește. (Efeseni 5,25;28)

În asemenea manieră trebuie educat viitorul bărbat. Încă din anii copilăriei, când bărbatul a început să simtă și să înțeleagă unele lucruri, e indicat să-și vadă tatăl blând, afectuos și grijuliu față de soția sa, amabil față de celelalte femei – și atunci autoritatea tatălui va deveni model și sursă de educație.

Băiatul trebuie educat astfel încât să-și poată asuma în viitor rolul de bărbat, de tată și stăpân al casei, ca viitoarea sa soție să nu aibă motive să spună despre el că ,,nu poate să bată nici măcar un cui”. Sunt dese cazurile de acest gen! În același timp, fiul, ajutându-și mama, nu se va sfii de munca proprie femeilor.

Citește și: 3 MODELE de bărbați de care orice soț ar avea nevoie

Băiatul, viitor cap al familiei, trebuie să persevereze în a fi responsabil, independent, să ia decizii fără să fie influențat din exterior. În același timp, va fi educat în duhul compătimirii aproapelui, sensibilității și aprecierii opiniilor altor oameni.

Băiatul va fi educat să-și iubească patria și să-și asume rolul de viitor apărător al ei.

Unul dintre cei mai importanți profesori ai copiilor noștri a devenit telefonul mobil! Apoi tableta, televizorul și calculatorul! Efectul este dezastruos – așa după cum se poate constata. Dacă în majoritatea familiilor mamele contracarează această tendință, de multe ori tații se mulțumesc cu ceea ce reușesc să facă soțiile lor. Aceasta reprezintă una dintre cele mai grave anomalii într-o familie, dar mai ales în sensul educării băieților.

De tata au nevoie toți, dar mai ales băieții. Mama nu poate ilustra rolul soțului ei. Este nevoie ca el să fie prezent în familie și să-și țină lecțiile din programa pentru familie. Cât timp tata lipsește, telefonul, tableta, televizorul și toate celelalte gadgeturi cel mai adesea fac ravagii. Educația unui tată nu poate fi înlocuită de tehnologie. Stimați soți și tați, întoarceți-vă în familie cât mai devreme zi de zi!

Pentru băiatul sau băieții voștri sunteți modelul de urmat și trebuie să deveniți eroul lor care îi inspiră și motivează să se maturizeze ca să ajungă bărbați adevărați! Investiți în educația copiilor voștri, dar mai ales a băieților. Soțiile voastre – întocmai ca și nimeni alticineva – nu pot face ceea ce trebuie să faceți fiecare dintre voi!

Vă dorim mult succes în educarea băieților dumneavoastră!

5 SUPERCALITĂȚI PENTRU TAȚII SUPEREROI

5 supercalitati pentru tatii supereroi

În 1938 a debutat Superman într-o revistă de benzi desenate al cărei exemplar original s-a vândut unui colecționar pe eBay în 2014 cu 3 milioane de dolari. De la primul supererou, lumea s-a umplut de astfel de personaje: Batman, Spider-man, Plastic Man, Captain Planet, Captain America, Thor, Iron Man, Wolverine, Hulk, Aquaman, Black Panther și alți 100 de exponenți ai genului (chiar există în „literatura de specialitate”).

Alături de ei, te numeri tu. Tu ești Tata! Cel dintâi supererou din viața fiului tău. Eroul principal. Prim. Și ultim. Pentru că feciorul tău are nevoie de cineva care să îl salveze. Câteodată zilnic. De un erou real, în carne și oase. Care îl înțelege. Care îl pune în valoare. Care îl solicită.

Prin urmare, care sunt calitățile esențiale ale tatălui supererou de care are nevoie fiul tău?

Prima calitate este altruismul

Va trebui să te sacrifici pentru (mai)binele fiului tău. Să rupi din timpul tău pentru a umple cu sens timpului lui. Să tai din preferințele tale pentru a le prelungi fericit pe ale lui. Să reduci din hobby-urile tale pentru a le dezvolta cu succes pe ale lui. Câteodată, va trebui să rupi de la gura ta pentru a o hrăni sănătos pe a lui. Eminescu spunea că „umanitatea începe în noi odată cu dezinteresul” pentru noi înșine, aș adăuga eu. Nu avea dreptate?

Citește și: 3 Sfaturi pentru a crea amintiri de neuitat cu fiul tău

 A doua calitate este puterea

Eroii nu au doar putere, ei dețin secretul super-puterii. Câteodată va trebui să faci paradă de forța fizică. Mai ales când prâslea e la începuturile experiențelor conștiente. Între noi fie vorba, cam numai atunci îl poți impresiona cu pectoralii sau bicepșii tăi. Prin adolescență, după câteva ture la sală, va începe să câștige, fără drept de apel, concursurile voastre de skanderbeg. Dar mai există un alt tip de putere: interioară, sufletească. E ceea ce se cheamă tăria de caracter. Îți doresc să îi arăți cum se poate împotrivi tentațiilor de tot felul prin cumpătare. Cum poate să își stăpânească patimile prin post. Cum poate să spună nu viciilor prin educație. Deci mătură din viața ta alcoolul, țigara, pornografia, sudalma și celelalte gunoaie existențiale în tomberonul trecutului.

A treia calitate este curajul

Fiul tău va fi martorul unor scene grozave, probabil. Conflictele în trafic, în cartier, în vacanță ș.a. vor dezvălui ceva din personalitatea ta. Vei avea șansa să te lupți pentru tine și pentru familia ta cu demnitate sau nu. Supereroii nu refuză lupta atunci când ea este iminentă și inevitabilă. Bădărănia sau, din contră, milogeala îți vor scădea ratingul în ochii lui. Rafinamentul isteț sau, după caz, fermitatea curajoasă îți vor crește prestigiul. Comportă-te ca un supererou, nu ca un mojic. Și el va trebui să salveze onoarea soției sau a copiilor cândva. Ghici ce scene îi vor năvăli instant în minte precum niște ape sălbatice de primăvară?

A patra calitate este răbdarea…

Este un derivat al puterii. Îmi place să compar paciența cu muntele în care se izbește coleric pârăiașul infantil. Oricât de „serios” ar fi, granitul nu poate fi dislocat de către un amărât de izvor. Eventual e „spălat” puțin. Tot astfel e omul răbdător. Oricând l-ar biciui existența, nu se lasă scos din pepeni. Oricât l-ar stresa alții, nu se lasă conturbat de la ale sale. Sigur, omul nu e piatră. Reacționează, fiindcă e mobil, nu static. Dar tatăl din povestea noastră ripostează cu înțelepciunea caracteristică supereroilor.

A cincea calitate este umilința

Iată genialitatea unui tată. Conștient de superputerile sale, nu se laudă cu ele. Nu se umflă în pene. Nu umblă țanțoș. Ca un cocoș. Nu se împăunează. Observă! Cuvântul e derivat cu prefixul „în” de la substantivul „păun”, înaripata simbol pentru mândrie. Tatăl trebuie să planeze regal ca un vultur. Dacă le are pe toate, dar îi lipsește această trăsătură, tatăl supererou retrogradează la nivelul de tătic. Diminutivul pare drăguț, dulceag, dar, aici, e degradant. Mă înțelegi.

Știți cine e cel mai mare erou al tuturor timpurilor? E unul antic, dar îi întrece pe Hercule sau Ahile. E superior chiar modernului Superman, sau postmodernului Iron Man.

Citește și: 3 minciuni pe care bărbații le cred despre ei

Este Iisus! El ne-a salvat din cel mai mare accident: păcatul. De cel mai mare dușman: Diavolul. Din cel mai mare pericol: iadul. Învață de la El ce înseamnă calitățile enumerate mai sus. Iisus e altruist pentru că s-a jertfit el în locul tău pe cruce. Iisus e puternic pentru că a dominat forța furtunii, a redus la tăcere vântul și valul, dar a tăcut în furtuna proceselor sale. Iisus e curajos pentru că a băut paharul infam până la ultimul picur și a stat drept în fața puternicilor strâmbi ai timpului său. Iisus e răbdător pentru ca a avut forța să nu riposteze atunci când vinovații îl batjocoreau, îl scuipau și îl crucificau pe El, Cel nevinovat, deși putea să comande o legiune de îngeri ca gardă de corp. Iisus e umil pentru că a acceptat să renunțe la prerogativele divine pentru a lua chipul fragil de om muritor.

Iisus este adevăratul supererou al tuturor timpurilor. Când strigi după ajutor nu va apărea din neant nici Superman, nici Iron Man, nici Batman. Când ai nevoie reală de Cineva, Iisus te ajută. Pe mine m-a ajutat în multe perioade din viața mea. Și știu că o va face în continuare. Copiii mei vor mai trece prin multe în viață. Au nevoie de Iisus.

Fii un fel de Iisus pentru fiul tău și astfel vei avea onoarea să țină minte, chiar când nu vei mai fi, că ai fost supereroul lui.

 

Gabriel Braic