7 chei pentru LIMITAREA TIMPULUI COPIILOR PE SMARTFON

7 chei pt limitarea pe tableta2

„Nu ştiu ce să mă mai fac cu copilul meu! E tot timpul cu nasul în telefon! Mi se pare că nu mă mai ascultă deloc! Este pierdut în altă lume! Parcă nu mai există nimic altceva! Toată ziua este cu căştile în urechi!” Ai auzit astfel de expresii care indică disperarea? Sau poate le-ai emis chiar tu uneori. Ei bine, permite-mi să îţi dau o veste bună: rezolvarea există!

Cum să limitezi timpul petrecut de copilul tău pe telefon sau pe tabletă. Iată câteva chei sau principii aplicative:

 

  1. Tu eşti şeful

Ţine minte asta. Tu eşti părintele. Nu doar adult, ci şi matur. Tu impui ritmul. Nu tiranic, nici barbar, ci echilbrat, dar ferm. În fond, cine i-a procurat „jucăria”? Ai văzut? Tu! Desigur, simţul proprietăţii este foarte pronunţat la copii în era capitalismului, dar tu i l-ai dăruit. Deci, ai ceva de spus, în mod înţelept, în problema aceasta. Ignorarea problemei nu va duce la rezolvarea ei. Deci, atac-o! Acum.

 

  1. Explică ce şi de ce

Înainte să ceri, oferă: explicaţii. Înainte să porunceşti, prezintă: motive. Înainte să constrângi, construieşte: principii. Hrăneşte mintea copilului cu informaţii pro şi contra. Defineşte cauzele (plictiseală, procrastinare, tentaţie, comparativism etc.) şi efectele (sedentarism, anemie, obezitate, nervozitate, însingurare, expunere la radiaţii, randament şcolar scăzut etc.). Înţelegând, va renunţa de bună voie la utilizarea în exces.

 

  1. Trebuie să îl câştige

Mă refer la dreptul de a-l folosi, nu doar la dispozitiv în sine. Aşadar, stabiliţi împreună obiective corecte. Iată trei exemple: note sau medii mari la materiile importante, curăţenie în cameră, ajutor acordat la treburile casnice. Sigur, ţintele trebuie să fie măsurabile: un zece îţi aduce o oră în plus pe telefon, un patru confiscarea lui pentru weekend ş.a.m.d.

 

  1. Oferă alternative atractive

Utilizarea telefonului promite încântare, dar livrează, de cele mai multe ori, dezamăgire, minte obosită, insomnii. O plimbare în natură, o tură cu bicicleta, un joc de societate, o partidă de pescuit, un concurs de paintball, o bulgăreală, un fotbal, o discuţie mamă-fiică sau chiar o hârjoneală tată-fiu sunt mult mai împlinitoare pentru cei mici. Şi pentru noi, cei mari.

 

  1. Faceţi-l prieten, nu duşman

Mă refer la dispozitiv. Doar nu la odraslă, care ţi-e, prin definiţie (a se citi – naştere), prieten. Copilul poate lectura pe telefon sau, şi mai bine, pe tabletă. Poate face calcule. Poate instala aplicaţii educaţionale. Ca profesor îmi mai permit câte un modernism. Le spun elevilor: Scoateţi telefoanele, căutaţi poezia X şi haideţi să o comentăm împreună. Le place foarte mult mica noastră activitate academică clandestină.

 

  1. Fii un model

Ei vor deveni mâine ceea ce eşti tu azi. Ba nici măcar nu aşteaptă până mâine. Copiii sunt copiile noastre instant. Poze la minut. Astfel că este imperios necesar să îţi limitezi propriul tău timp de expunere la facebook, instagram, email, pinterest, whatsapp, linkedin, youtube, twitter, snapchat etc. În aceste condiţii, ai dreptul moral, nu doar legal, de a impune programul.

 

  1. Permite un grad de libertate

E importat ca fiul sau fiica ta să ştie să se autocontroleze. Nu vei fi tot timpul acolo. Cu cât îi interzici mai mult ceva, cu atât va fi tentat mai tare. E în natura umană. Doar ştii bine. Aşa că antrenează-i în aşa fel încât să se comporte adecvat şi în lipsa ta. Fă-i să înţeleagă şi oferă-le încredere. Se vor ridica la înălţimea aşteptărilor.

 

Părinţi, de felul în care trataţi acum problema timpului petrecut pe smartfon depinde prezentul şi viitorul copiilor dvs. Voi decideţi dacă, mâine, copilul dvs. va face parte din categoria celor care doar utilizează smartfonul sau din categoria celor care creează noi dispozitive, aplicaţii, sisteme. Dacă va fi, fericit, „în spatele” sau, nefericit, în faţa ecranului. Succes, nouă!

 

Gabriel Braic

4 VALORI CARDINALE pentru copiii tăi

4 valori cardinale pt copiii tai2

Sunt convins că te-ai gândit de multe ori ce direcţie va avea viaţa copiilor tăi. Cum sculptezi caracterul lor cât încă e un material modelabil. Dacă îmi permiţi încă o comparaţie, ce seminţe plantezi în solul fertil al sufletului lor. Ceea ce aşezăm azi acolo, aceea va creşte şi va rodi mâine. Negreşit.

 

Ai auzit povestea familiei care, pe parcursul a sute de ani, a dat lumii oameni de calibru: medici, profesori, politicieni integri, artişti? Totul a început cu doi străbunici simpli, dar credincioşi. Deoarece credinţa are multe de a face cu valorile noastre. În contrast, în aceeaşi perioadă, au trăit doi soţi leneşi şi depravaţi. Analiza arborelui lor genealogic a arătat că, în câteva secole, generaţiile născute din genele lor s-au putut lăuda cu mulţi vagabonzi, imorali, criminali şi puşcăriaşi. Asta nu înseamnă că destinul este un dat implacabil cu care ne pricopsim la venirea noastră în lume. Nu! Totuşi, vei fi de acord cu mine că familia oferă o direcţie puternică în viaţă. Cum? Eu cred că totul pleacă de la valori. Desigur, valori (sau nonvalori) puse în practică.

 

Iată cele patru puncte cardinale ale filozofiei de viaţă.

 

  1. Prima valoare: Adevărul

De ce? Pentru că este capital. Adică, spre deosebire de scurtătura minciunii, adevărul triumfă mai repede sau mai târziu. Câteodată calea adevărului este mai grea. Mai solicitantă. Mai dureroasă chiar. Dar, de fiecare dată, este cea corectă. Cea răsplătită. Oferă bucuria somnului liniştit. Cei care vor rămâne de partea adevărului, vor fi fericiţi. Nu instant. Nu imediat. Dar sigur. Fără excepţie. De aceea, în faţa prietenilor, a profesorilor, a colegilor, a autorităţilor statului, în faţa oricui, copiii merită să fie „adevăraţi”. Tentaţiile corupţiei, ale necinstei, ale fraudei sunt şi vor fi tot mai mari. Minciuna este alunecoasă şi trage ocheade irezistibile celor care nu au stabilit adevărul ca valoare nenegociabilă. În fine, cine este de partea adevărului este de partea lui Hristos, fiindcă El este Adevărul.

 

  1. A doua valoare: Dragostea

De ce? Pentru că este cealaltă faţetă a banului de aur. Adevărul fără iubire ar fi sec. Iubirea fără adevăr ar fi molâie, fleşcăită relaţional ca zăpada lui martie, lipsită de vigoare morală. Dragostea este încununarea relaţiilor umane. Ea trebuie să fie singurul motiv pentru care copilul tău va păşi, cu emoţia inerentă, spre altar în ziua nunţii. Tot ea este rădăcina din care vor creşte viitorii vlăstari ai familiei. Pentru că pofta doar naşte lepădaţi, însă dragostea primeşte îngeri. Este calitatea primordială a umanităţii. Filantropia este, prin definiţie, iubire de oameni. Iar filantropul perfect este Dumnezeu, care îşi iubeşte creaţia până la sacrificiu. Copiii care primesc iubirea părinţilor vor şti să împartă iubirea mai departe. În generaţiile viitoare. Până la capătul pământului. Şi al istoriei.

 

  1. A treia : Credinţa

De ce? Pentru că este fundamentul pentru o viaţă de echilibru. Mai mult chiar. Oferă, cu siguranţă, speranţa într-o viaţă viitoare: răsplată, armonie, perfecţiune. Dar nu e necesar să aştepţi până atunci ca să îi guşti beneficiile savuroase. Pentru că cei care cred au o putere interioară superioară pentru a trece peste problemele vieţii cu pace şi mulţumire. Ei au o busolă fină a sufletului care le spune încotro trebuie să meargă atunci când în jur nu se vede decât fum şi ceaţă. Ei au o bucurie bizară chiar când parcurg o perioadă grea din viaţă. Suferinţa, boala şi moartea capătă valenţe pozitive, purificatoare, nicidecum tragice. Dilemele ateilor sunt incomparabil mai chinuitoare decât micile dubii efemere ale credincioşilor. Unii dintre oameni cei mai stabili d.p.d.v. emoţional au fost marii eroi ai credinţei precum: Fer. Augustin, Brâncoveanu, C.S. Lewis, Soljeniţîn, Steinhardt, Wurmbrand sau Traian Dorz. Dacă nu mă crezi, te rog să citeşti biografiile lor! Cine ştie, poate viaţa copiilor tăi va deveni subiect de poveste. Adevărată.

 

  1. A patra valoare: Familia

De ce? Pentru că, permiteţi-mi analogia, este pista pe care aterizăm şi de pe care decolăm în viaţă. Suntem ombilical şi ontologic legaţi de familie. Nimeni altcineva nu poate fi mai presus de ea. Un om fără familie este ca un pom fără rădăcini. Şi fără ramuri. Din familie plecăm şi tot aici revenim din orice călătorie. În familie ne plângem eşecurile şi ne serbăm victoriile. În familie suntem cel mai vulnerabili, fiindcă în spaţiul acesta intim ne permitem să fim noi înşine. Goi şi descoperiţi. Să ne de-mascăm de falsitate relaţională, de ambiţii sociale, de glorii deşarte. Aici avem parte de spectacolul când fulminant, când tern al vieţii. Şi ce bine ne face? Eu nu cred că răul relativismului secular în care se scaldă omenirea azi va îneca vreodată citadela sacră a familiei. Cât timp va fi pământul şi lumea, familia va continua să existe. Prin copiii copiilor noştri. Pentru că este zidită pe stâncă divină.

 

Acum, fără doar şi poate mai sunt şi alte valori valide precum cunoaşterea, munca, perseverenţa sau, după cum îmi sugerează fiica mea, demnitatea. E posibil ca de acest cvartet să ne ocupăm în alt articol.

 

Aşadar, dacă vrei să imprimi o direcţie sănătoasă copiilor tăi, activează în inima lor compasul valorilor autentice. Dacă vrei să le arăţi priveliştea unei vieţi trăite cu semnificaţie, pictează pe frontispiciul minţii lor tabloul valorilor reale. Spune-le ce şi arată-le cum. Va fi bine!

 

Gabriel Braic

 

Doar 8 MOTIVE să creşti copii

doar 8 motive sa cresti copii2
  1. Împlinire maximă

Cea mai mare realizare a unei familii pe pământ nu este cariera, casa şi bunurile materiale, recunoașterea publică, concediile, etc. ci creșterea și educarea copiilor. Nimic nu se compară ca măreție umană, cu minunea creșterii unei persoane și formării unui caracter de om, care este urmașul tău.

  1. Unicitatea

Fiecare copil este unic. Gingășia, inocența, tandrețea, pupicii, năzbâtiile, clipele memorabile pe care ți le oferă fiecare copil în modul lui, sunt unice, irepetabile, exclusiviste. Unicitatea se arată și la maturitatea copilului, când devine adult, pentru că el va face lucruri unice în societate și Biserică, pe care alții nu le vor face, având o misiune și o chemare unică de la Cel care dă viață.

  1. Dezvoltarea personală

Cursurile și doctoratele ajută, dar cele mai extraordinare lecții de viață și examene sunt în familie. Doar copiii tăi îți pot oferi ocazia să devii mai responsabil, răbdător și mai matur. Să te dezvolți mai mult personal: citind cu ei, urmărindu-i la joacă, educându-i, învățându-i și învățând de la ei, etc. Te pot face să vezi lumea cu alți ochi, să înțelegi și să prețuiești mai bine viața.

  1. Motive de a trăi

Sociologii si psihologii au constatat că cei care au copii trăiesc viața mai intens, au țeluri și scopuri determinate în viață, au mai multe motive de a lupta și a trăi decât cei care nu au copii. Nu se plictisesc și nu sunt singuri. Trăiesc mai mult și mai frumos.

  1. Bucurii unice

Primii pași ai fiecărui copil, serbările, absolvirea, concediile, onomasticile, reușitele etc., dar și momentele tandre sunt inegalabile, memorabile şi neprețuite.

  1. Sprijin reciproc

Oamenii sunt ființe sociale cu o nevoie intrinsecă de apropiere și comunicare cu semenii, cei mai apropiați fiind familia. Frații și surorile din aceeași familie se vor ajuta unii pe alţii, se vor sprijini, vor sărbători împreună și se vor bucura atunci când familia are doi sau mai mulți copii. Aceștia, la rândul lor, vor bucura și mângâia pe părinții care i-au crescut. Casa plină de sărbători cu copiii și nepoții, va fi pentru cei care-i au, cea mai intensă bucurie și realizare.

  1. Un mod de viață altruist

Fără copii naturali sau adoptați cuplul ajunge de multe ori la un mod de viață egoist cu rezultate negative pe termen lung. Câinele de casă ia locul copilului. Sau calculele matematice cu costurile creșterii unui copil opresc familia să aibă mai mult decât un copil sau poate niciunul. Sau comoditatea sau alte preocupări ca și cariera sau construirea unei case, bugete pentru concedii etc. tot amână venirea pe lume a copiilor. Peste ani apare imposibilitatea și regretul. Când o familie are copii atunci este o familie care știe să fie altruistă în sânul ei și în afara ei.

  1. Multiplicarea Chipului lui Hristos

Pentru familia creștină țelul nu este doar nașterea de copii, ci formarea unor caractere frumoase, nobile, autentice după modelul lui Iisus Hristos. Creștini adevărați care să fie lumină și sare în societate și Biserică. Rugăciunea, dărnicia, echilibrul, sacrificiul, iubirea și altele asemenea sunt valori de bază. Credem că acesta trebuie să fie un motiv principal pentru creșterea de copii.

Liviu Baltă

3 PRINCIPII pentru un MEDIU POZITIV în familie

3 principii pentru un mediu pozitiv in familie2

Se spune că noi suntem reflexia mediul în care trăim. Un fel de extensie particulară a acestuia. Precum frunza este prelungirea întregului copac. Eu mai cred că este la fel de adevărat faptul că noi formatăm mediul în care trăim. Fiecare individualitate (con)lucrează la construcţia întregului. După cum fiecare frunză circumscrie coroana copacului. Cât de mult contează ca fiecare membru al familiei, din momentul în care îşi poate exercita voinţa, creativitatea şi forţa, să fie un factor pozitiv la crearea acelui mediu sănătos după care orice familie doreşte! Fiindcă un astfel de habitat produce personalităţi frumoase, oameni sănătoşi psihic, persoane care declanşează efecte pozitive mai departe, în familiile cele mari – grupul, neamul, lumea.

Aşadar, care sunt cele mai importante 3 principii pentru un astfel de edificiu?

  1. Un mediu pozitiv presupune comunicare.

Comunicarea e ca sarea în bucate, vorba românului. Dacă nu există, totul e searbăd, fără gust, sec, plat, cenuşiu. Dacă se constituie din excese, totul e caustic, usturător, incisiv, demolator, negativ. Ce poate alcătui exagerări în comunicare? Multe lucruri din care enumăr câteva: tonul dur, egoismul decizional, atacul la persoană, ironia pulverizatoare, bănuielile mărunte, irascibilitatea înjositoare, apatia indiferentă, răceala pasivă. Cum să comunici pozitiv? Acum lucrurile se complică. De ce? Pentru că o bună comunicare are de-a face cu creativitatea expunerii, cu soliditatea argumentării, cu smerenia acceptării, cu răbdarea audierii, cu bucuria înţelegerii, cu intenţionalitatea ascultării. Avem, de la bunul Dumnezeu, două urechi şi o singură gură. Oare de ce? Cred că intuiţi răspunsul. Şi mai avem doi ochi pentru a privi adânc în sufletul celuilalt, nu doar pentru a păstra contactul vizual. Totul începe şi se sfârşeşte, într-o familie, cu buna comunicare. Aşadar, atenţie la cantitatea de sare.

  1. Un mediu pozitiv presupune înţelegere.

Comunicarea e doar primul pas. Al doilea este înţelegerea. Ce este aceasta? Definiţie: a înţelege înseamnă a avea cea mai clară idee despre ceva sau cineva. Pentru a ajunge la aceasta e nevoie de un proces mental intens. Mai simplu spus: trebuie să îţi pui mintea la contribuţie. Înţelegerea, în familie, pleacă de la… cap. Când ai priceput, după o serie de succese sau eşecuri, cum funcţionează celălalt, eşti pe cale de a făuri un mediu pozitiv. Când atingi comuniunea de sentimente, care conduce la realizarea de acţiuni benefice, eşti pe drumul corect. Pentru că înţelegerea nu este doar concordanţă a ideilor, ci, mai mult decât atât, identitate de interese şi solidaritate a faptelor. Spre exemplu cădem de acord asupra titlului filmului pe care îl vom viziona, decidem împreună pe cine chemăm în vizită sau hotărâm în armonie cum ne vom petrece weekendul ş.a. pentru că între noi s-a înfiripat acel element fără de care nu poate exista un mediu sănătos – înţelegerea.

  1. Un mediu pozitiv presupune încurajare.

Viaţa e dură. Mai ales în savana străzii, în deşertul social, în arena competiţiei economice sau în jungla jobului. Succesele sunt rare. Dezamăgirile sunt destule. Invidiile sunt toxice. Răutăţile sunt multe. Eu ştiu, mai există şi prietenii pe post de bandaje de urgenţă, dar ca familia nu e nimic pe lume. Să parodiez un titlu romanesc, dacă ai familie, nu eşti singur pe lume. Ai aliaţi. Ţi-e spatele asigurat. Ba nu spatele, inima! Şi asta contează enorm în bătălia vieţii. Pentru că partenerul sau copiii sunt cercul tău intim. Cum se realizează încurajarea? Prin empatie – formă superioară de sensibilitate, de simţire împreună, de înţelegere a situaţiei dificile şi a tristeţii celuilalt. Prin cuvinte de încurajare exprimate în mod optimist. Solomon compara un cuvânt bun spus la vremea potrivită cu nişte mere de aur într-un coşuleţ de argint. Asta indică spre ideea de valoare. Încurajarea se face prin gesturi şi acţiuni concrete: o atingere duioasă, o strângere fermă de mână, o îmbrăţişare caldă, un serviciu trebuitor şi lista poate continua. Folosiţi-le din abundenţă.

Pe siteul Institutului pentru Studii ale Familiei (ifstudies.org) apare o informaţie esenţială cu care vreau să sfârşesc prezentul articol. Este vorba despre o statistică lansată în 2 iulie 1966 despre relaţia dintre mediul familial şi succesul academic. Sociologul James S. Coleman a concluzionat, în urma unei analize laborioase, că predictorul primar al succesului şcolar nu are legătură cu resursele şcolare (manuale, laboratoare, biblioteci, programe, specialişti etc), ci mai degrabă cu natura şi calitatea mediului familial. Această constatare nu este deloc suprinzătoare pentru noi astăzi. Tata îmi spune adesea: să aveţi grijă mare cu copiii. Cum îi creşteţi aşa îi aveţi.

Grijă mare!

Gabriel Braic