3 Sfaturi pentru a crea amintiri de neuitat cu fiul tău

3 sfaturi pentru a crea amintiri de neuitat cu fiul tau

Amintirea mea preferata din copilărie este de la vârsta de șapte ani. Îmi amintesc că tatăl meu s-a întors de la serviciu pe la amiază. Și-a schimbat hainele rapid și apoi mi-a spus de ce a venit acasă. Mergeam împreună la primul meu joc de fotbal din ligă. Nu voi uita niciodată.

Dimensiunea stadionului m-a uimit și m-a înfricoșat in același timp. Era ca și șcena din filmul “Gladiatorul” când au văzut pentru prima dată Colosseumul.

Inima îmi bătea cu putere. Emoțiile creșteau cu fiecare pas. Într-un final am intrat pe stadion și am trecut prin tunelul care ducea la locurile noastre. Dintr-o dată lumea parcă s-a deschis. Erau acolo – cerul, terenul, jucătorii, sunetele și minunatele mirosuri de mâncare delicioasă. Era de necrezut. Dar ceea ce a avut cel mai mare impact asupra mea a fost faptul că eu și tatăl meu făceam asta împreună.

Înainte de a pleca, am primit două steaguri pe care le-am agățat în camera mea. Au rămas pe peretele meu în cursul anilor de liceu. Încă mai am aceste steaguri. Acum sunt agățate în camera fiului meu.

Acea seară a fost specială și de neuitat. Tatăl meu a planificat o seară în care și-a concentrat toată atenția asupra mea. M-am simțit onorat și iubit. Amintirea aceasta a avut impact pentru mine. I-a permis tatălui meu să aibă autoritate și influență asupra mea. Eram mai dispus să-l ascult, să-i urmeze sfaturile. A crea amintiri speciale cu fii noștrii ne câștigă dreptul de a vorbi în viața lor.

Iată 3 sfaturi pentru a crea amintiri de neuitat împreună cu fiul tău.

  1. Fii atent

Privește cu atenție interesele fiului tău. Ia notițe și întocmește o listă. Studiază-ți copilul și cunoaște-l.

Întreabă-l ce îi place. Consultă-te și cu soția ta. Tatăl meu știa că iubesc fotbalul și atunci când m-am dus la meci, am simțit că mă cunoaște cu adevărat.

Când fiul meu a împlinit 7 ani am repetat această ieșire și i-a plăcut foarte mult. Dar motivul pentru care i-a plăcut, a fost pentru că el iubește sportul și în special fotbalul și eu am știut asta pentru că am fost atent la interesele lui.

2. Fă-l să se simtă special

Crează-ți timp în care să fii doar tu cu el. Nu trebuie să cheltui mulți bani. E vorba de timp petrecut împreună, nu de câți bani cheltui cu el.

Cu cât primește mai multă atenție din partea ta, cu atât se va simți mai iubit.

Planifică-ți un timp de stat împreună și surprinde-l. Asigură-te că el știe că e ceva special. Încearcă să faci ceva ce în mod normal nu ai face. Poate fi chiar ceva la fel de simplu ca a-l lăsa să urmărească filmul lui preferat chiar dacă e trecut de ora lui de culcare.

3.Fii flexibil

E treaba ta să creezi un cadru pentru fiul tău ca el sa aibă amintiri de neuitat. Nu poți ști cum va răspunde. Dar nu forța lucrurile. Lasă-le să se întâmple!

Un lucru pe care unele stadioanele îl au acum și nu îl aveau pe vremea mea este locul de joacă. In timp ce eu eram mulțumit uitandu-mă la întreg meciul  de fotbal, fiul meu a avut nevoie să își consume energia așa că a petrecut mai mult timp din meci , la locul de joacă.

Trebuie să fii flexibil. Poate fiului tău nu-i place activitatea pe care o faceți împreună, dar îi va plăcea foarte mult să fie cu tine. Atunci când te va întreba când mai faceți iar activitatea pe care tocmai ați făcut-o, vei știi că scopul tău a fost îndeplinit.