Educația băieților

Educația băieților

Cum se educă un băiat? La fel ca o fată sau sunt diferențe de la o situație la alta? De la cine trebuie să învețe băiatul cum să devină bărbat? În cadrul acestui nou articol, dorim să vă încurajăm să acordați o atenție aparte educației de care au nevoie băieții din familia dumneavoastră! Nu presupuneți niciodată că educația se face de la sine, ci tratați-o cu multă responsabilitate!

În cartea Mama ortodoxă: dezvoltarea fizică și duhovnicească a copilului de la naștere la adolescență, (tradusă de Mariana Cașu), apărută la Editura de Suflet, (București, 2017, p. 101)  am găsit scrise următoarele:

Sf. Petru spunea: Voi, bărbaților, de asemenea, trăiți înțelepțește cu femeile voastre, ca fiind făpturi mai slabe, și faceți-le parte de cinste ca unora care, împreună cu voi, sunt moștenitoare ale harului vieții, așa încât rugăciunile voastre să nu fie împiedicate. (I Petru 3,7).

Iar Sf. Pavel afirma: Bărbaților, iubiți pe femeile voastre, după cum și Hristos a iubit Biserica, și S-a dat pe Sine pentru ea […]. Așadar, bărbații sunt datori să-și iubească femeile ca pe înseși trupurile lor. Cel ce-și iubește femeia pe sine se iubește. (Efeseni 5,25;28)

În asemenea manieră trebuie educat viitorul bărbat. Încă din anii copilăriei, când bărbatul a început să simtă și să înțeleagă unele lucruri, e indicat să-și vadă tatăl blând, afectuos și grijuliu față de soția sa, amabil față de celelalte femei – și atunci autoritatea tatălui va deveni model și sursă de educație.

Băiatul trebuie educat astfel încât să-și poată asuma în viitor rolul de bărbat, de tată și stăpân al casei, ca viitoarea sa soție să nu aibă motive să spună despre el că ,,nu poate să bată nici măcar un cui”. Sunt dese cazurile de acest gen! În același timp, fiul, ajutându-și mama, nu se va sfii de munca proprie femeilor.

Citește și: 3 MODELE de bărbați de care orice soț ar avea nevoie

Băiatul, viitor cap al familiei, trebuie să persevereze în a fi responsabil, independent, să ia decizii fără să fie influențat din exterior. În același timp, va fi educat în duhul compătimirii aproapelui, sensibilității și aprecierii opiniilor altor oameni.

Băiatul va fi educat să-și iubească patria și să-și asume rolul de viitor apărător al ei.

Unul dintre cei mai importanți profesori ai copiilor noștri a devenit telefonul mobil! Apoi tableta, televizorul și calculatorul! Efectul este dezastruos – așa după cum se poate constata. Dacă în majoritatea familiilor mamele contracarează această tendință, de multe ori tații se mulțumesc cu ceea ce reușesc să facă soțiile lor. Aceasta reprezintă una dintre cele mai grave anomalii într-o familie, dar mai ales în sensul educării băieților.

De tata au nevoie toți, dar mai ales băieții. Mama nu poate ilustra rolul soțului ei. Este nevoie ca el să fie prezent în familie și să-și țină lecțiile din programa pentru familie. Cât timp tata lipsește, telefonul, tableta, televizorul și toate celelalte gadgeturi cel mai adesea fac ravagii. Educația unui tată nu poate fi înlocuită de tehnologie. Stimați soți și tați, întoarceți-vă în familie cât mai devreme zi de zi!

Pentru băiatul sau băieții voștri sunteți modelul de urmat și trebuie să deveniți eroul lor care îi inspiră și motivează să se maturizeze ca să ajungă bărbați adevărați! Investiți în educația copiilor voștri, dar mai ales a băieților. Soțiile voastre – întocmai ca și nimeni alticineva – nu pot face ceea ce trebuie să faceți fiecare dintre voi!

Vă dorim mult succes în educarea băieților dumneavoastră!

Ți-a plăcut ? Distribuie

Cauta dupa temă si cuvinte cheie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la bara de unelte