3 modele de bărbați de care orice soț ar avea nevoie

3 bărbați de care orice soț ar avea nevoie în viața lui

Obișnuiam să cred că dacă un bărbat se străduiește îndeajuns de mult, citește îndeajuns de multe cărți și blog-uri, consultă părerea femeilor, vizionează filme siropoase sau se abonează la îndeajuns de multe reviste de femei, atunci va putea să învețe cu succes cum să se descurce într-o căsnicie. Dar mi-am dat seama rapid că mă înșelasem. Am realizat că orice bărbat are nevoie de trei modele de bărbați însurați pentru a se descurca cu brio în căsnicia lui:

  1. Constantin cel Înțelept.
  2. Vlad cel Aspru.
  3. Alin cel Neexperimentat.

 

În cele ce urmează, vor fi descrise aceste tipologii.
  1. Constantin cel Înțelept

Constantin este bărbatul matur spiritual ce s-a însurat mai devreme decât voi și are acel tip de căsnicie pe care orice bărbat și-ar dori-o. Constantin cel Înțelept nu este neapărat un soț mai bun decât voi, el este doar mult mai înțelept și mai experimentat decât voi. El a făcut mai multe greșeli și a avut de-a face cu mai multe momente grele în căsnicia lui decât voi. Prin orice ați trece sau prin ceea ce veți trece în cadrul căsniciei voastre, cel mai probabil, Constantin a experimentat deja și are cicatricile rămase pentru a dovedi aceasta.

De ce este Constantin cel Înțelept atât de important în viața voastră? Deoarece orice bărbat are nevoie de un Constantin care să îl învețe, să îl instruiască și să îi arate cum să devină un soț mai bun. Constantin știe că experiența vă poate face învățători mai buni, dar dacă învățați din greșelile lui, puteți economisi o grămadă de timp, bani și frustrare inutilă.

  1. Vlad cel Aspru

Vlad este bărbatul ce s-ar identifica cel mai mult cu voi. Din punct de vedere spiritual, sunteți la același nivel. Din punct de vedere familial, v-ați însurat în aceeași perioadă, copiii voștri au cam aceeași vârstă și amândoi aveți aceleași frământări cu privire la căsnicia voastră. Oricând vă întâlniți să discutați despre cum vă merge viața, de multe ori vă treziți spunând același lucru: „omule, chiar înțeleg prin ce treci”.

De ce este așa important Vlad cel Aspru pentru căsnicia voastră? Deoarece orice bărbat însurat are nevoie de un astfel de Vlad care să îl asculte și căruia să îi spună adevărul, fără a avea frica de a fi judecat sau ca reputația să îi fie pătată. Vlad este bărbatul ce vă poate face mai responsabili, adresându-vă întrebări mustrătoare, dar ziditoare și își dorește ca și voi să procedați la fel în privința lui. Amândoi vreți în mod sincer să vedeți că celălalt propășește.

  1. Alin cel Neexperimentat

Alin este soțul mai tânăr ce s-a însurat mai târziu decât voi. El vă privește și vă admiră, având respect pentru relația voastră cu soția voastră. Alin cel Neexperimentat se poate să fi crescut fără tată, astfel nu a avut parte de un model de soț și are întrebări în această privință pentru voi.

De ce este Alin cel Neexperimentat important în căsnicia voastră? Deoarece orice soț are nevoie de un Alin care să îl privească ca pe un model demn de urmat. Știind că Alin este cu ochii pe voi, veți avea un motiv bun pentru a da dovadă că sunteți un soț bun, deoarece veți face pentru Alin ce face Constantin cel Înțelept pentru voi.

Adevărul este că orice căsnicie, deși ar părea un joc individual, de fapt este un joc ce trebuie jucat în doi.

În căsnicia voastră, credeți că ați avea de câștigat dacă ați asculta de astfel de modele de bărbați?

Cinci semne precum că ești un om cu principii

Cinci semne precum ca esti un om cu principii2

Atunci când ai rău de mașină parcă nu îți este drag nici să călătorești. Parcă în orice loc ai sta simți cum totul se învârte cu tine și te simți amețit. Tot ce aștepți este să se termine călătoria ca să poți merge în voie pe stradă.

Exact la fel se întâmplă cu un om care nu are principii – principii puternice despre identitatea lor (cine sunt), ceea ce cred și moralitate. Nu dețin o bază puternică, și de aceea sunt împinși când de o parte când de alta de relativismul moral al acestei unde culturale și sunt fără stimă de sine. În cartea „Binele periculos”, autorul Kenny Luck vorbește de necesitatea bărbaților de a fi o forță a binelui în lume. El crede că Dumnezeu ne-a creat pe fiecare în parte cu un scop. Pentru a cunoaște acest scop, trebuie să ai convingere personală. O deții? Vă prezentăm așadar cinci semne pentru a identifica dacă ești un om cu principii:

  1. Aplanezi conflictele

Atunci când știi și îmbrățișezi cine ești, eviți cât mai mult conflictele. Ești mai puțin stresat și nesigur pe tine. Prin aceasta, reușești să eviți divergențele chiar înainte ca ele sa înceapă pentru că acum ești mai puțin interesat sa te mai aperi atunci când ești provocat emoțional.

  1. Învingi ispitele

Suntem ispitiți de multe lucruri. Ne lipsește intergritatea, căutăm tot timpul să arătăm mai bine, nu suntem mulțumiți de noi, pofte, mândrie; și lista poate continua. Câteodată suntem ispitiți de mai multe ori într-un singur minut. Când ispita vine, ceea ce ne ajută să o învingem este să avem o bază solidă de principii.

  1. Îi îndrumi pe alții

Când ești o persoană cu convingeri puternice, oamenii din jurul tău îți vor cere sfaturi.  Atunci când întrebi o persoană cu convingeri slabe, ‘Ce ar trebui să fac?’ îți vor răspunde că trebuie să faci ceea ce simți tu că este mai bine. Acest sfat este nefolositor, dar și periculos pentru că sentimentele noastre se schimbă în funcție de starea noastră. O persoană cu convingeri personale este înțeleaptă și cu picioarele pe pământ în a da sfaturi.

  1. Oferi ajutor

Natura umană este de regulă o natură egoistă. Ai putea compara cât te gândești la ceilalți în aceași măsură cu cât te gândești la tine? Persoanele cu principii vor căuta să slujească și să se intereseze de altele. Viceversa, persoanele care nu au principii vor face aceasta doar atunci când este în avantajul lor.

  1. Discerni binele de rău

Într-un final, a fi un bărbat cu convingeri solide înseamnă a te gândi serios la acțiunile tale, dacă ceea ce faci este corect sau greșit. Persoanele cu convingeri slabe tind să naufragieze în ambiguitate morală pentru a ajunge acolo unde nu au crezut niciodată că vor sfârși. Ajung să acționeze într-un fel în care nu au crezut niciodată că vor acționa. A fi un bărbat al principiului înseamnă a determina unde trebuie trase linii și apoi a nu le încălca.

3 minciuni pe care bărbații le cred despre ei

3 minciuni pe care barbatii le cred despre ei2

Cel mai mare obstacol în calea bucuriei de a juca din nou, atunci când ai avut un eșec, si de a trece peste momentul de decădere sunt de cele mai multe ori minciuni care le credem despre noi. De fapt, cred că toți bărbații se luptă cu aceste minciuni. Crezându-le îi face să se simtă mai bine.

Henri Nouwen, preot catolic olandez, a identificat aceste minciuni într-o predică intitulată: „Fiind cel Preaiubit”.

 

  1. Sunt ceea ce fac

Crezând această minciunaă devii (în mintea ta) atât de bun cât ultima ta performanță. Dacă ai câștigat ești un câstigător . Dacă ai pierdut ești un ratat, pur și simplu. Această minciună este baza multor bărbați. Se simt atât de buni precum reușesc să joace un meci, sau să realizeze ceva într-o zi.

Când ajungi să-ți dai seama că ești doar suma succesului și esecului personal, doar atunci devii liber. Indiferent de performanța ta, este important să-ți dai seama că Dumnezeu te iubește necondiționat. Abia atunci poți să vezi adevărata ta identitate. Apoi nu vei mai încerca să arăți cât ești de valoros prin sport, a face bani sau cine știe ce lucruri. Folosește-ți doar talentele date de Dumnezeu cum poți mai bine. Nu-ți folosi talentele doar ca să descoperi ce valoare ai. Ai deja valoare în ochii Lui!

 

  1. Sunt ceea ce spun oamenii despre mine

Crezând această minciună te vei simți atât de bun (din nou, în mintea ta) cât ultimul lucru pe care cineva l-a spus despre tine. Asta îi face pe cei mai mulți bărbati să nu mai fie ei însuși, ci să devină ceea ce cred ei, sau ceea ce le-ar place celorlalți. Sfârsesc prin a creea o persoană pe care, cred ei, ceilalți o vreau. Este ca și cum ai poza încontinu, în loc să trăiești.

Vrei mereu să te afirmi? Când cineva spune ceva negativ despre tine nu te destabilizează? Toți avem nevoie de încurajări și, evident, feedback-ul negativ ne doare. Oricum, până nu ești sincer cu ceea ce ești, ești doar o persoana cu carapace. Întotdeauna va fi cineva care nu va avea încredere în tine, va gândi negativ despre tine și va spune lucruri urâte despre tine. Ar fi de folos să-l confrunți așa cum ești tu de fapt. Dumnezeu te-a făcut perfect, indiferent ce zic oamenii.

 

  1. Sunt ceea ce am

Crezând această minciună ai atâta valoare cât averea ta, numele tau, sfera de influență. Te va face zgârcit pentru că nu avem niciodată suficient. Vei deveni anxios și plin de teamă păzindu-ți ceea ce ai. Și vei deveni nesigur pentru că întotdeauna te compari cu alții. Bogăția ta (sau lipsa), serviciul tău (sau lipsa lui) nu te definesc. Câtă influență sau putere ai în societate (sau nu ai) nu te definesc.

 

De ce esti valoros?

Este important să înveți că ai valoare! Asta poate face diferența pentru tine! Trebuie însă să înțelegi că Dumnezeu te iubește necondiționat. Familia ta te iubește necondiționat! Și asta este o valoare eternă.

Pe tine ce te face valoros?

3 argumente pentru FAMILIA nucleară

3 argumente pentru FAMILIA nucleara2

Săptămâna aceasta orele de română pe care le predau au fost de-a dreptul captivante. Cel puţin aşa le consideră ei. Am lăsat puţin limba şi literatura deoparte şi ne-am ocupat de comunicare. Elevii au trebuit să argumenteze pro sau contra legalizării căsătoriei între persoane de acelaşi sex. De dragul dezbaterii… Am apreciat efortul intelectual şi implicarea emoţională a tuturor. Când le-am explicat că familia tradiţională se mai numeşte familie nucleară, au râs în hohote şi s-au gândit la explicaţii semantice de ordin denotativ: „O să explodeze!?” Vorbele şi atitudinile unora m-au pus oarecum pe gânduri vis-a-vis de viitorul familiei tradiţionale în România. Dacă nu vom avea grijă nucleul de bază al societăţii chiar va exploda. Sau, mai bine zis, va fi explodat. Din afară.

Aşadar, de ce susţin eu familia nucleară? Iată trei argumente.

  1. Argumentul social pentru familia nucleară

Are de-a face cu implicaţiile pe care un astfel de demers le are la nivelul indivizilor şi al grupurilor. Într-o democraţie majoritatea este cea care decide în legătură cu legile după care naţiunea respectivă va fi guvernată. Şi nu vorbim aici de impunerea unor pedepse, ci de limitarea legală a unor opţiuni de grup care lezează demnitatea majorităţii. Credem că fiecare are dreptul să îşi aleagă orientarea religioasă, politică şi sexuală, dar fără afişarea ostentativă a anormalului.

De ce anormal? Pentru că este incorect ca unui copil să i se impună să aibă doi bărbaţi sau două femei pe post de tată şi mamă. Confuzia de gen va fi abracadabrantă pentru acesta. Sunt mărturii în acest sens. Iar dacă e vorba despre dragoste, de ce să nu legalizăm şi pedofilia, incestul sau alte anomalii ca şi acestea? Pentru că, ascultaţi-mă bine, acolo vor ajunge copiii noştri.

Agenda socială nevăzută a celor din umbră este distrugerea familiei. Iată ce spunea Masha Gessen (o militantă pro LGBT pe plan internaţional): „Familia dintre homosexuali este un lucru cât se poate de simplu şi care nu necesită multă dezbatere, pe atât de normal şi de clar pe cât este distrugerea instituţiei familiei. Familia nu ar mai trebui să existe!” Şi atunci cum va prospera şi cum se va dezvolta societatea umană? Nu vreau să cred că în chimia eprubetei.

  1. Argumentul medical pentru familia nucleară

Intăreşte ideea ieşirii din sfera normalităţii. După cum se poate foarte uşor observa, bărbatul a fost făcut pentru femeie şi femeia pentru bărbat. Din punct de vedere anatomic el şi ea au fost creaţi pentru a se potrivi în mod perfect unul pentru celălalt. Intimitatea este posibilă fără deraieri de la masterplan doar în cadrul cuplului familial format din soţ şi soţie. În aceeaşi ordine de idei, doctorul Pavel Chirilă spunea la conferinţa „Un referendum pentru România. Căsătoria între el şi ea!”, susţinută la Cluj în 7 martie 2017, faptul că prevalenţa cancerului rectal la cuplurile de homosexuali este mai mare cu 47% faţă de cuplurile heterosexuale. Ce mai poţi spune? Un lucru. Sănătatea fizică este susţinută în primul rând de sănătatea mentală.

  1. Argumentul spiritual pentru familia nucleară

Vizează aspectele morale şi metafizice ale umanităţii. Dacă vrem să înţelegem adevărul, Adevărul ne va elibera. Iar adevărul este următorul: Dumnezeu îi iubeşte pe toţi, inclusiv pe membrii comunităţii LGBT. El a creat lumea şi omul din iubire. A imprimat anumite legi fizice şi morale în univers pentru bunul mers al acestuia şi pentru binele omenirii.

Încearcă să te opui legii gravitaţiei păşind liniştit în golul unei prăpastii şi vei suferi consecinţele. Splashhhh… Tot astfel stau lucrurile în lumea spiritului. Dumnezeu a aşezat adânc în om legi morale. Şi nu vorbesc aici de religie. Atei, creştini, budişti, musulmani, hinduşi sau animişti consideră că minciuna sau crima sunt încălcări ale moralităţii. Întrebaţi-i despre homosexualitate sau lesbianism şi veţi vedea adevărul universal. Legea morală încă funcţionează, iar cine i se subordonează va avea de câştigat. Pe lumea asta sau pe cealaltă…

Prieteni, vă chem la o reaşezare a normelor după care ne conducem societatea, vă chem la acceptarea adevărului veşnic, vă chem la iubire „curată” faţă de toţi oamenii. Şi dacă iubim suntem datori să spunem adevărul: familia nucleară a fost, este şi va rămâne soluţia pentru perpetuarea speciei umane şi pentru împlinirea indivizilor care o compun.

Gabriel Braic

Speranță după pierderea cuiva drag?

Speranță după pierderea cuiva drag

Săptămâna aceasta am asistat la ceva cu totul străin pentru omul postmodern şi straniu lumii contemporane. Tulburat plăcut până în străfundurile inimii, am savurat atitudinea plină de speranţă şi linişte a unei soţii, a două fiice şi a unei mame bătrâne care au stat în cea mai demnă priveghere la căpătâiul soţului, tatălui respectiv fiului lor decedat, după noi, prea devreme. La 54 de ani. Poza parcă era ruptă din filocalii. O imagine limpede, românească şi creştină. Iulia, Anca şi Ştefi, şi Aurelia, felicitări pentru felul în care aţi administrat momentul. Cel ce este Viaţă, Cel care şi-a dat Viaţa Lui pentru viaţa noastră să vă dăruiască Viaţa Veşnică alături de cel care s-a dus la El.

Şi astfel, ocolind întrebarea cauzală, mi-am pus întrebarea modală. Cum? Cum putem „rezolva” o astfel de criză în familie? Cum se chiverniseşte suferinţa de către cei rămaşi în urmă? Cum, Doamne, să gestionăm un asemenea gol şi să rămânem cu mintea limpede? Îndemnul paulin spune ca să ne bucurăm cu cei ce ce se bucură şi să plângem cu cei ce plâng. (cf. Romani 12:15) Pesemne că se face apel la adaptare circumstanţială. La contextualizare. Un apel la bun simţ. Cum, deci, soluţionezi în asemenea ipostaze?

  1. Prin asumarea suferinţei

Şi nu există asumare fără exprimare. Atenţie, exprimare, nu exhibare. Oamenii credinţei, precum icoana familiei despre care vă spun, înţeleg că e natural să suferi şi să arăţi că suferi o durere liniştită. Nu strigată, nu disperată, nu cea de tip descreierat sau grosolan. Ci adâncă, sfioasă, mută chiar. Lacrimile sunt apanajul mâhnirii şi sunt ok. Sunt contextuale. Sunt terapeutice.

  1. Prin exprimarea speranţei

Din nou, familiile de creştini ştiu că există o lume mai bună, un „loc cu verdeaţă”, în care decedatul merge dacă şi-a trăit în mod real credinţa în Hristos. Aşadar, moartea, în viziune românească şi nu numai, devine nuntă, eliberare, bucurie. Da, bucurie. Ciobănaşul din Mioriţa îi cere animalului năzdrăvan să-i spună mamei curat „că m-am însurat.” Aviz celor care se întreabă ce e Dincolo? E nuntă. A Mielului împreună cu mireasa Lui – Biserica.

  1. Prin împreună simţirea cu ceilalţi

Înmormântările sunt prilejuri de uitare, de iertare. Securile tocite ale războiul se topesc în cuptorul suferinţei împărtăşite de toţi. Prietenii îşi aduc omagiul lor mortului, dar, asta nu e de ajuns. Merg o milă mai departe şi îşi oferă sprijinul lor afinilor. Este exemplar gestul în care cel mai apropiat răaâs în viaţă este primit şi găzduit la alţii o perioadă bună pentru a nu fi singur. Sau alţii îl vizitează în schimburi, cel mai necesar fiind schimbul de noapte. Pentru că singurătatea este teribilul efect după petrecanie.

Iar dacă ar mai fi să adaug ceva, ar fi un lucru: demnitate creştină.

Dragi femei ale credinţei, în săptămâna aceasta, voi mi-aţi demonstrat că se poate. Moartea nu este decât un pas de aici acolo. Pas pe care toţi cei vii trebuie să îl facă, mai devreme sau mai târziu. Pentru unii moartea e un duşman care îi doboară, iar pentru alţii un prieten care îi ridică… de pe pământ la cer. Pentru oamenii credinţei, moartea e biletul spre casă.

Spre Acasă.

 

Gabriel Braic