Cum ordonăm priorităţile în familie

Cum ordonam prioritatile in familie2

Nu demult am avut ocazia să susţin, prin grija Organizaţiei Creştine Agape, workshopul cu tema: „Cele 5 întrebări esenţiale pentru orice familie”. Iată-le: „Când şi cum devenim o familie?”, „Când şi câţi copii vom face? ”, „Cum vom cheltui banii?”, „Cum vom rezolva crizele?”, „Cum ne vom împărţi atribuţiile? ”.

După un „strigăt de ajutor”, lansat dinainte pe contul meu de facebook, mai mulţi prieteni mi-au sugerat câteva întrebări la care ar merita să medităm. Pentru că timpul la eveniment s-a scurs prea repede, am decis că voi răspunde la întrebarea bonus printr-un articol. A venit timpul lui. Timpul ordonării priorităţilor în familie.

Chestiunea este extrem de importantă pentru că în funcţie de răspunsul la această întrebare, se întâmplă unul sau mai multe lucruri benefice. De pildă, familia se poate concentra asupra lucrurilor importante. Cu adevărat importante. Viaţa membrilor familiei se ordonează prin simplificare. Ordinea care începe să domnească va conduce la sentimentul eficienţei în acţiunile întreprinse. Şi mai mult, decongestionarea de activităţi inutile propulsează familia pe traiectoria succesului.

Totuşi, cum ar trebui să arate lista de priorităţi a unei familii? Aşa: 1., 2., 3…

Prima prioritate: În capul listei stă Dumnezeu.

Teoretic vorbind El este numărul unu. Practic…? Înainte de orice a fost El. Prin El, soţi şi copii coexistă. Datorită iubirii Lui a început iubirea lor. El este cel care a scânteiat viaţa în pântecul mamei, copiii, rodul iubirii celor doi. Atunci când îl punem pe Dumnezeu în prim plan, toate celelalte capătă sens, contur şi esenţă. Au semnificaţie. Cum demonstrăm prioritatea lui Dumnezeu în viaţa familie? Participând efectiv şi afectiv în viaţa Bisericii, trăind rugăciunea în mod particular, consumând Scriptura pentru că este pâine pentru suflet, fiind darnici cu cei ce nu au şi prin alte o mie de moduri.

A doua prioritate: După Dumnezeu urmează familia.

Ea este ceea ce avem mai scump pe pământ. Pentru că ei ne vor fi alături în orice clipă a vieţii. La bine şi la rău. Ne vor ajuta când vom avea nevoie. Vor râde cu noi şi vor aplauda triumfurile noastre. Vor plânge atunci când vom experimenta eşecuri. De aceea, familia merită timpul nostru. Cum demonstrez că familia se află în zona de top a priorităţilor mele? Investiţia cea mai valoroasă este investiţia de timp. Unii îl cumpără cu jucării sau gadgeturi, dar timpul nu este bani. Time is money nu se aplică în cazul de faţă. Aşa că spor la plimbări, poveşti, discuţii şi altele… precum o luptă cu perne sau o trântă cu fiul cel mic. Este un dar extraordinar.

A treia prioritate: Apoi ar fi serviciul.

E nevoie ca el şi/sau ea să îşi exercite influenţa în lume. Să se exprime la nivel profesional. Odată cu succesul vine şi împlinirea prin muncă. Omul a fost creat ca să modeleze creaţia lui Dumnezeu. Este un factor ordonator şi (re)creator. El trebuie să îşi scoată din pământ hrana cu „sudoarea frunţii”. Astăzi, „pământul” de lucrat poate fi pixul şi hârtia pentru scriitor, foaia de calcul pentru economist, trupul şi mintea pacientului pentru doctor, clădirea pentru constructor şi lista poate continua. Trag un semnal de alarmă asupra extremelor: workoholoci şi trântori.

În categoriile de final ar intra familia extinsă şi prietenii.

Revenim la oameni. La cei dragi. Cu ei ne petrecem sărbătorile. Pe ei îi invităm la aniversările şi onomasticile noastre. Pentru că omul a fost creat o fiinţă socială, are nevoie de companie. De comunicare. De comuniune. De ce familia extinsă înaintea prietenilor? Pentru că sângele apă nu se face. Ei, acum nu suntem chemaţi să decidem pe cine păstrăm în viaţă şi pe cine trimitem la ghilotină. Evul mediu a trecut. Dar poate vom fi puşi în faţa unei alegeri: cu cine îmi voi petrece sărbătorile? Daca poţi, petrece-le cu toţi: familie şi prieteni. Poate şi cu vreo doi trei vecini. Dar familia rămâne os din oasele tale şi carne din canea ta.

Am lăsat la urmă hobby-urile pentru simplul motiv că sunt „inumane”. În sensul că, deşi pot implica o comunitate de persoane (vezi bikerii sau gamerii), în sine sunt lipsite de viaţă. De suflu. De spirit. Iar faţă de materie te raportezi cu un grad de detaşare. Ele sunt plăceri. Iar un om de succes, un familist de succes, este un om disciplinat care îşi cunoaşte şi urmează priorităţile. De aceea am exlus jobul de pe podiumul listei.

Am o întrebare. Cum navighezi printre priorităţi atunci când apar urgenţe? Simplu. Te întrebi dacă urgenţa este o prioritate. Şi o tratezi ca atare. În funcţie de locul priorităţilor din lista de mai sus.

Concluzionez cu o remarcă ramasă memorabilă în învăţăturile Mântuitorului din Matei, 22:37-39: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău. Aceasta este marea și întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.”

Iată filtrul adevăratelor priorităţi. Îl foloseşti?

 

Gabriel Braic

3 EFECTE SIGURE ALE COMPLIMENTELOR

3 efecte sigure ale complimentelor2

„Ce bine arăţi azi! Îmi place cum îţi stă cu bluza cea roşie! Ai făcut o mâncare superbă, eşti un masterchef desăvârşit! Mă simt în siguranţă atunci când tu eşti la volanul maşinii, conduci atât de bine! Felicitări pentru că ai terminat curăţenia în casă! Te pricepi foarte bine cu cei mici, pur şi simplu te adoră! Sunt mândru de tine, iubito! Mă faci fericită, iubitule! Te-ai gândit la cadoul perfect, parcă mi-ai citit gândurile! Ai ales restaurantul cel mai potrivit pentru aniversarea noastră! Bravo, ai fost mai bun decât toţi ceilalţi din echipa ta! Excelent, le-ai întrecut pe toate colegele tale cu prezentarea făcută! Zâmbetul tău mă farmecă de fiecare dată! Ochii tăi sunt absolut superbi!” ş.a.

Ce avalanşă de sentimente declanşează aceste complimente?

Nu-i aşa că ne fac să ne simţim bine! Extraordinar de bine! Şi când te gândeşti că sunt doar nişte cuvinte. Alese cu grijă, însă, ele au în sine puterea de a transforma starea de spirit a unei persoane. Mai ales atunci când sunt exprimate în mod sincer, din inimă. Nu gratuit. Pe interes. De ce ne este atât de greu să le întrebuinţăm? Oare pentru că necesită un minim de efort? Pentru ce se cere intenţionalitate creatoare? Da, comoditatea ar fi un posibil răspuns.

Prieteni, eu cred în puterea cuvintelor. Cred că au forţa lor de a construi sau a distruge. Nu degeaba ideile sunt cele mai temute arme. Sănătatea relaţională are de-a face şi cu folosirea, în doze serioase, a cuvintelor de încurajare. Eclesiastul afirma că „un cuvânt spus la vremea potrivită este ca nişte mere de aur într-un coşuleţ de argint” (cf. Prov. 25:11). Pot să mă lipsesc de tezaurul României, pierdut prin glacialele labirinturi acoperite de hrisoave ale Rusiei, dacă persoana de lângă mine mă încălzeşte valorificând puterea calorică a complimentelor. Şi atunci vine întrebarea: Care sunt efectele acestora?

Complimentele umplu rezervorul emoţional.

Ştii, fiecare dintre noi îl avem ascuns în fiinţa noastră? Un fel de depozit de bună (sau rea) stare care este fie plin, fie gol. Cel care îl poate umple este partenerul nostru, iar complimentele sunt marfă preţioasă. Atunci când rezervorul e plin, starea de bine a persoanei în cauză este la cote maxime. Atenţie! Dacă nu ne ocupăm noi, se va găsi un hamal să se ocupe de treaba aceasta… Şi distanţarea, iar apoi separarea nu sunt decât consecinţe ale neatenţiei, lenei sau ignoranţei noastre. Merită?

Complimentele produc tipare comportamentale. Spune-i cuiva destul de des şi destul de vocal că este special şi va ajunge să demonstreze asta. Lui însuşi şi ţie. Oamenii tind să se comporte conform etichetelor sociale pe care le-au primit. Partenerul de viaţă este persoana care accesul cel mai intim la forul decizional al celuilalt. Aşadar, o vorbă bună (şi adevărată) va sugera minţii şi inimii celui care o aude să o traducă în termeni habituali. Este bineştiut faptul că laudele încurajează repetarea unui comportament dezirabil. Aşadar, nu fi zgârcit cu ele. Ştiu că sună mercantil, dar nu e. Fă-o pentru celălalt. Nu pentru tine.

Complimentele pavează drumul spre comunicare. Atunci când spunem lucruri frumoase despre şi înspre partenerul nostru, deschidem nebănuite camere secrete ale comunicării. De bunăoară răspunsul pe care îl solicită întrebarea: „De ce (spui asta)?” Discuţii pline de sens se pot naşte în urma unui compliment neaşteptat. Şi, de asemenea, manifestări autentice de iubire. Ce frumos!? Nu?

Am auzit povestea unor pensionari blazaţi, coexistând într-un status-quo marcat de conservatorism relaţional – modele tipice de români care şi-au petrecut cea mai mare parte a vieţii în comunism. Un prieten, cu 30 de ani mai tânăr, a trimis, de pe telefonul soţului din istoria noastră, un sms inopinat soţiei acestuia: „Te iubesc! Draga mea, eşti cea mai importantă fiinţă din univers pentru mine.” La care răspunsul: „Vai dragă, ce s-a întâmplat. De mult timp nu mi-ai mai spus aşa ceva.” Vă las pe dvs. să vă imaginaţi continuarea…
Complimentele? Mere de aur într-un coşuleţ de argint… Bon apetit!

Gabriel Braic