5 greșeli pe care le fac bărbații când este vorba despre sport

5 greseli mari pe care le fac barbatii cand este vorba despre sport2

Iată ce mi-a povestit într-o zi prietenul meu bun: „Când mi-am întâlnit soția, prima dată, era un fan înfocat al baschetului. Era foarte pasionată de echipa ei. Și, pentru că eu nu eram fan al vreunei echipe, am adoptat echipa ei. Primul weekend din septembrie era foarte important pentru ea pentru că era sâmbăta în care începea campionatul. De-a lungul relației noastre, ultimile știri din sport erau unul dintre lucrurile care le aveam în comun. În ultimul timp am observat că atunci când încep să vorbesc despre sport nu mai este entuziastă. În sfârșit, săptămâna trecută am avut o conversație interesantă. Îmi spune ea: ”Nu știu de ce dar un dezinteres în sport, ca acum nu am avut niciodată. Pur și simplu nu îmi mai pasă de sport. Ceva s-a schimbat și eu trebuie să continui așa.””

Pentru cineva care iubește sportul este foarte greu să nu mai arate interes sportului de dragul relației. Sportul poate creea o fisură în relație foarte repede și mulți bărbați cad în această capcană, care ar putea fi evitată. Iată 5 greșeli mari pe care le fac bărbații când este vorba despre sport:

 

  1. Nu acceptă faptul că soțiile sunt mai interesate să discute, decât să vadă programe sportive

 

Este ca și cum ai cere ca toată lumea să se uite la aceelași serial. Crezi că aveți o activitate împreună, dar în realitate, ea stă acolo doar de dragul tău. Nu pentru că întradevăr este preocupată de sport. Sfârsești prin a fi bombardat cu întrebări în timpul meciului. Și răspunzi repede fără să te concentrezi sau să gândești prea mult și ea se simte neglijată și abandonată.

 

Ce trebuie să faci?  Vorbește cu ea despre ceea ce o interesează. Cu o oră înainte de meci petrece timp cu ea, întreab-o cum i-a fost ziua, cum se simte. Dorința ei cea mai adâncă este să fie ascultată și iubită. Ia inițiativa și îndeplinește-i această dorință cât mai des. Și atunci ea nu o să mai fie supărată cât te uiți tu la meci.

 

  1. Să îți inviți prietenii să vă uitați la meci împreună fără s-o întrebi

 

Asta arată că nu îți pasă de ea deloc. Se simte ca a cincea roată la căruță. Femeile sunt foarte protective cu casele lor, pentru că este o reflecție a lor. Aducând pe cineva fără să fi discutat despre asta înainte este ca și cum ai călca-o în picioare.

 

Ce trebuie sa faci? Vorbește cu ea despre faptul că ai vrea să inviți o altă familie la voi. În felul acesta vă faceți prieteni și cu alte familii.

 

  1. Să uiți de orice altceva și să te concentrezi doar asupra echipei tale preferate

Este absolut ok să ai o echipă preferată, să o urmărești, dar nu te lăsa absorbit cu totul de ea. În final, realitatea este ceea ce contează. Amintește-ți că programele sportive pot fi foarte bine vizionate cu familia ta și nu trebuie să devină o „chestie a tatălui” sau ceva ce faci doar cu prietenii.

 

Ce trebuie să faci? Poți să creezi o echipă de vis a familiei și poți să ai competitii distactive cu membrii familiei sau cu o altă familie.

 

  1. Să te uiți la meciuri unul după altul

Aceasta este mărturisirea mea: m-aș uita la meciuri în fiecare seară și toată noaptea dacă aș putea. Dar dacă aș face asta nu aș mai avea timp pentru soția și familia mea. De asemenea aș rata șansa de a ne uita la altceva, poate mai interesant, sau de a face ceva împreună.

Ce trebuie să faci? Alege câteva meciuri care sunt mai importante și restul timpului petrece-l cu soția și cu copiii.

 

  1. Să devii atât de pasionat încât să vrei să faci ce doar sportivii de perfomanță fac

Este foarte important să fii activ și să faci mișcare regulat, dar este momentul să ne dăm seama că sportivii de la televizor sunt în general mult mai tineri ca noi. Trebuie să avem grijă de noi ca să putem să ne jucăm cu copii noștri cât mai mult.

Ce trebuie să faci? Ia o minge și ieși afară să joci cu copii jocurile lor preferate.

7 chei pentru LIMITAREA TIMPULUI COPIILOR PE SMARTFON

7 chei pt limitarea pe tableta2

„Nu ştiu ce să mă mai fac cu copilul meu! E tot timpul cu nasul în telefon! Mi se pare că nu mă mai ascultă deloc! Este pierdut în altă lume! Parcă nu mai există nimic altceva! Toată ziua este cu căştile în urechi!” Ai auzit astfel de expresii care indică disperarea? Sau poate le-ai emis chiar tu uneori. Ei bine, permite-mi să îţi dau o veste bună: rezolvarea există!

Cum să limitezi timpul petrecut de copilul tău pe telefon sau pe tabletă. Iată câteva chei sau principii aplicative:

 

  1. Tu eşti şeful

Ţine minte asta. Tu eşti părintele. Nu doar adult, ci şi matur. Tu impui ritmul. Nu tiranic, nici barbar, ci echilbrat, dar ferm. În fond, cine i-a procurat „jucăria”? Ai văzut? Tu! Desigur, simţul proprietăţii este foarte pronunţat la copii în era capitalismului, dar tu i l-ai dăruit. Deci, ai ceva de spus, în mod înţelept, în problema aceasta. Ignorarea problemei nu va duce la rezolvarea ei. Deci, atac-o! Acum.

 

  1. Explică ce şi de ce

Înainte să ceri, oferă: explicaţii. Înainte să porunceşti, prezintă: motive. Înainte să constrângi, construieşte: principii. Hrăneşte mintea copilului cu informaţii pro şi contra. Defineşte cauzele (plictiseală, procrastinare, tentaţie, comparativism etc.) şi efectele (sedentarism, anemie, obezitate, nervozitate, însingurare, expunere la radiaţii, randament şcolar scăzut etc.). Înţelegând, va renunţa de bună voie la utilizarea în exces.

 

  1. Trebuie să îl câştige

Mă refer la dreptul de a-l folosi, nu doar la dispozitiv în sine. Aşadar, stabiliţi împreună obiective corecte. Iată trei exemple: note sau medii mari la materiile importante, curăţenie în cameră, ajutor acordat la treburile casnice. Sigur, ţintele trebuie să fie măsurabile: un zece îţi aduce o oră în plus pe telefon, un patru confiscarea lui pentru weekend ş.a.m.d.

 

  1. Oferă alternative atractive

Utilizarea telefonului promite încântare, dar livrează, de cele mai multe ori, dezamăgire, minte obosită, insomnii. O plimbare în natură, o tură cu bicicleta, un joc de societate, o partidă de pescuit, un concurs de paintball, o bulgăreală, un fotbal, o discuţie mamă-fiică sau chiar o hârjoneală tată-fiu sunt mult mai împlinitoare pentru cei mici. Şi pentru noi, cei mari.

 

  1. Faceţi-l prieten, nu duşman

Mă refer la dispozitiv. Doar nu la odraslă, care ţi-e, prin definiţie (a se citi – naştere), prieten. Copilul poate lectura pe telefon sau, şi mai bine, pe tabletă. Poate face calcule. Poate instala aplicaţii educaţionale. Ca profesor îmi mai permit câte un modernism. Le spun elevilor: Scoateţi telefoanele, căutaţi poezia X şi haideţi să o comentăm împreună. Le place foarte mult mica noastră activitate academică clandestină.

 

  1. Fii un model

Ei vor deveni mâine ceea ce eşti tu azi. Ba nici măcar nu aşteaptă până mâine. Copiii sunt copiile noastre instant. Poze la minut. Astfel că este imperios necesar să îţi limitezi propriul tău timp de expunere la facebook, instagram, email, pinterest, whatsapp, linkedin, youtube, twitter, snapchat etc. În aceste condiţii, ai dreptul moral, nu doar legal, de a impune programul.

 

  1. Permite un grad de libertate

E importat ca fiul sau fiica ta să ştie să se autocontroleze. Nu vei fi tot timpul acolo. Cu cât îi interzici mai mult ceva, cu atât va fi tentat mai tare. E în natura umană. Doar ştii bine. Aşa că antrenează-i în aşa fel încât să se comporte adecvat şi în lipsa ta. Fă-i să înţeleagă şi oferă-le încredere. Se vor ridica la înălţimea aşteptărilor.

 

Părinţi, de felul în care trataţi acum problema timpului petrecut pe smartfon depinde prezentul şi viitorul copiilor dvs. Voi decideţi dacă, mâine, copilul dvs. va face parte din categoria celor care doar utilizează smartfonul sau din categoria celor care creează noi dispozitive, aplicaţii, sisteme. Dacă va fi, fericit, „în spatele” sau, nefericit, în faţa ecranului. Succes, nouă!

 

Gabriel Braic

Cum ordonăm priorităţile în familie

Cum ordonam prioritatile in familie2

Nu demult am avut ocazia să susţin, prin grija Organizaţiei Creştine Agape, workshopul cu tema: „Cele 5 întrebări esenţiale pentru orice familie”. Iată-le: „Când şi cum devenim o familie?”, „Când şi câţi copii vom face? ”, „Cum vom cheltui banii?”, „Cum vom rezolva crizele?”, „Cum ne vom împărţi atribuţiile? ”.

După un „strigăt de ajutor”, lansat dinainte pe contul meu de facebook, mai mulţi prieteni mi-au sugerat câteva întrebări la care ar merita să medităm. Pentru că timpul la eveniment s-a scurs prea repede, am decis că voi răspunde la întrebarea bonus printr-un articol. A venit timpul lui. Timpul ordonării priorităţilor în familie.

Chestiunea este extrem de importantă pentru că în funcţie de răspunsul la această întrebare, se întâmplă unul sau mai multe lucruri benefice. De pildă, familia se poate concentra asupra lucrurilor importante. Cu adevărat importante. Viaţa membrilor familiei se ordonează prin simplificare. Ordinea care începe să domnească va conduce la sentimentul eficienţei în acţiunile întreprinse. Şi mai mult, decongestionarea de activităţi inutile propulsează familia pe traiectoria succesului.

Totuşi, cum ar trebui să arate lista de priorităţi a unei familii? Aşa: 1., 2., 3…

Prima prioritate: În capul listei stă Dumnezeu.

Teoretic vorbind El este numărul unu. Practic…? Înainte de orice a fost El. Prin El, soţi şi copii coexistă. Datorită iubirii Lui a început iubirea lor. El este cel care a scânteiat viaţa în pântecul mamei, copiii, rodul iubirii celor doi. Atunci când îl punem pe Dumnezeu în prim plan, toate celelalte capătă sens, contur şi esenţă. Au semnificaţie. Cum demonstrăm prioritatea lui Dumnezeu în viaţa familie? Participând efectiv şi afectiv în viaţa Bisericii, trăind rugăciunea în mod particular, consumând Scriptura pentru că este pâine pentru suflet, fiind darnici cu cei ce nu au şi prin alte o mie de moduri.

A doua prioritate: După Dumnezeu urmează familia.

Ea este ceea ce avem mai scump pe pământ. Pentru că ei ne vor fi alături în orice clipă a vieţii. La bine şi la rău. Ne vor ajuta când vom avea nevoie. Vor râde cu noi şi vor aplauda triumfurile noastre. Vor plânge atunci când vom experimenta eşecuri. De aceea, familia merită timpul nostru. Cum demonstrez că familia se află în zona de top a priorităţilor mele? Investiţia cea mai valoroasă este investiţia de timp. Unii îl cumpără cu jucării sau gadgeturi, dar timpul nu este bani. Time is money nu se aplică în cazul de faţă. Aşa că spor la plimbări, poveşti, discuţii şi altele… precum o luptă cu perne sau o trântă cu fiul cel mic. Este un dar extraordinar.

A treia prioritate: Apoi ar fi serviciul.

E nevoie ca el şi/sau ea să îşi exercite influenţa în lume. Să se exprime la nivel profesional. Odată cu succesul vine şi împlinirea prin muncă. Omul a fost creat ca să modeleze creaţia lui Dumnezeu. Este un factor ordonator şi (re)creator. El trebuie să îşi scoată din pământ hrana cu „sudoarea frunţii”. Astăzi, „pământul” de lucrat poate fi pixul şi hârtia pentru scriitor, foaia de calcul pentru economist, trupul şi mintea pacientului pentru doctor, clădirea pentru constructor şi lista poate continua. Trag un semnal de alarmă asupra extremelor: workoholoci şi trântori.

În categoriile de final ar intra familia extinsă şi prietenii.

Revenim la oameni. La cei dragi. Cu ei ne petrecem sărbătorile. Pe ei îi invităm la aniversările şi onomasticile noastre. Pentru că omul a fost creat o fiinţă socială, are nevoie de companie. De comunicare. De comuniune. De ce familia extinsă înaintea prietenilor? Pentru că sângele apă nu se face. Ei, acum nu suntem chemaţi să decidem pe cine păstrăm în viaţă şi pe cine trimitem la ghilotină. Evul mediu a trecut. Dar poate vom fi puşi în faţa unei alegeri: cu cine îmi voi petrece sărbătorile? Daca poţi, petrece-le cu toţi: familie şi prieteni. Poate şi cu vreo doi trei vecini. Dar familia rămâne os din oasele tale şi carne din canea ta.

Am lăsat la urmă hobby-urile pentru simplul motiv că sunt „inumane”. În sensul că, deşi pot implica o comunitate de persoane (vezi bikerii sau gamerii), în sine sunt lipsite de viaţă. De suflu. De spirit. Iar faţă de materie te raportezi cu un grad de detaşare. Ele sunt plăceri. Iar un om de succes, un familist de succes, este un om disciplinat care îşi cunoaşte şi urmează priorităţile. De aceea am exlus jobul de pe podiumul listei.

Am o întrebare. Cum navighezi printre priorităţi atunci când apar urgenţe? Simplu. Te întrebi dacă urgenţa este o prioritate. Şi o tratezi ca atare. În funcţie de locul priorităţilor din lista de mai sus.

Concluzionez cu o remarcă ramasă memorabilă în învăţăturile Mântuitorului din Matei, 22:37-39: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău. Aceasta este marea și întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.”

Iată filtrul adevăratelor priorităţi. Îl foloseşti?

 

Gabriel Braic

8 idei pentru o întâlnire perfectă între tată şi fiică

8-idei-pentru-o-întâlnire-perfectă-între-tată-şi-fiică2

Fetiţa ta este încântată. Va avea o întâlnire cu prima ei dragoste. Nu e nici un motiv de emoţie şi nesiguranţa deoarece ştie ca partenerul ei o iubeşte necondiţionat. Îl ştie de-o viaţă. El e loial, de încredere şi distractiv. Tocmai se aude un ciocănit la uşa. Fetiţa deschide uşa şi îşi vede partenerul şi îi zâmbeşte: -Bună tati!- Aşa că inima ta se topeşte.

Atunci vei avea o revelaţie: „Singurul bărbat căruia îi pot încredinţa această bijuterie sunt chiar eu.” Să sperăm ca va apărea la timpul potrivit un alt bărbat la fel de potrivit. Dar îţi poţi face griji pentru asta mai târziu pentru că seara asta este doar despre voi doi. Ieşitul la o întâlnire cu fetiţa ta este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le poţi face pentru ea pentru că aşa îi setezi nişte standarde. Iată că îţi prezentăm 10 idei pentru ca această întâlnire să fie una perfectă şi să-i taie răsuflarea.

Notă: undeva prin şcoala gimanzială e posibil ca ea să treaccă printr-o fază de ruşinare cu privire la tine. E posibil să nu i facă plăcere să fie insoţită de tine şi pot apărea şi eventuale bariere în conversaţie. Dar nu-ţi face griji. Va fi mai bine. Între timp du-o în locuri unde nu se va întâlni cu nimeni cunoscut.

  1. Faceţi lucrul ei preferat.

Intâi află care este activitatea ei preferată, jocul sau sportul favorit. O întâlnire poate însemna şi o simplă aruncare la coş daca îi place bascket-ul sau statul pe o bancă în parc la un curs de meşteşugit daca asta o încântă.

 

  1. Mergeţi la un picnic.

Pregăteşte-i mâncarea ei preferată, în special un desert. Fă un playlist cu melodiile ei favorite. Găseşte un loc potrivit şi aşează acolo o pătură confortabilă. După ce aţi mancat, citeşte-i ceva sau priviţi norii împreună încercînd să le ghiciţi forma.

 

  1. Pictură, olărit.

O astfel de întâlnire îţi dă posibilitatea să fii creativ şi să pleci de acolo cu ceva palpabil care să vă amintească de timpul petrecut împreună.

 

  1. Mergeţi la un concert/festival.

O pungă de pop-corn, vată pe băț, prăjituri şi pe fiica ta alături. Sună divin. Bucură-te de împrejurumi, de muzică şi poţi încerca să câştigi şi un animăluţ de pluş pentru ea.

 

  1. Vizionaţi un film bun.

Poate fi ceva simplu ca o piesă de teatru locală sau ceva mai deosebit cum ar fi un film bun. Sora mea şi acum îşi aduce aminte cum a dus-o tata să vada primul ei film la un cinema. Acum 30 de ani în urmă.

 

  1. Du-o la cumpărături.

Setează-ţi un buget înainte. Poate fi şi o zi de cumpărături fără achiziţii sau doar cu ceva mărunt. Când vine vorba de cumpărături, fetelor le place căutarea la fel de mult ca şi obiectele cumpărate. Nu contează neapărat suma de pe cartea de credit, ci disponibilitatea ta de a te transpune în lumea ei.

 

  1. Scoate-o la o cină.

Ceva simplu, clasic şi care-ţi va oferi oportunităţi de a sta de vorbă cu ea. Du-o la restaurantul preferat sau mergeţi într-un loc nou unde n-aţi mai fost niciodată.

 

 

  1. Mergi la o „vânătoare” de fotografii.

Fă o listă înainte cu ce vreţi să surprindeţi în fotografii. Poţi pregăti tu lista sau puteţi hotărî împreună ca astfel ea să te ajute cu idei noi. Puteţi apărea şi voi în poze sau puteţi alege să nu apăreţi.

3 EFECTE SIGURE ALE COMPLIMENTELOR

3 efecte sigure ale complimentelor2

„Ce bine arăţi azi! Îmi place cum îţi stă cu bluza cea roşie! Ai făcut o mâncare superbă, eşti un masterchef desăvârşit! Mă simt în siguranţă atunci când tu eşti la volanul maşinii, conduci atât de bine! Felicitări pentru că ai terminat curăţenia în casă! Te pricepi foarte bine cu cei mici, pur şi simplu te adoră! Sunt mândru de tine, iubito! Mă faci fericită, iubitule! Te-ai gândit la cadoul perfect, parcă mi-ai citit gândurile! Ai ales restaurantul cel mai potrivit pentru aniversarea noastră! Bravo, ai fost mai bun decât toţi ceilalţi din echipa ta! Excelent, le-ai întrecut pe toate colegele tale cu prezentarea făcută! Zâmbetul tău mă farmecă de fiecare dată! Ochii tăi sunt absolut superbi!” ş.a.

Ce avalanşă de sentimente declanşează aceste complimente?

Nu-i aşa că ne fac să ne simţim bine! Extraordinar de bine! Şi când te gândeşti că sunt doar nişte cuvinte. Alese cu grijă, însă, ele au în sine puterea de a transforma starea de spirit a unei persoane. Mai ales atunci când sunt exprimate în mod sincer, din inimă. Nu gratuit. Pe interes. De ce ne este atât de greu să le întrebuinţăm? Oare pentru că necesită un minim de efort? Pentru ce se cere intenţionalitate creatoare? Da, comoditatea ar fi un posibil răspuns.

Prieteni, eu cred în puterea cuvintelor. Cred că au forţa lor de a construi sau a distruge. Nu degeaba ideile sunt cele mai temute arme. Sănătatea relaţională are de-a face şi cu folosirea, în doze serioase, a cuvintelor de încurajare. Eclesiastul afirma că „un cuvânt spus la vremea potrivită este ca nişte mere de aur într-un coşuleţ de argint” (cf. Prov. 25:11). Pot să mă lipsesc de tezaurul României, pierdut prin glacialele labirinturi acoperite de hrisoave ale Rusiei, dacă persoana de lângă mine mă încălzeşte valorificând puterea calorică a complimentelor. Şi atunci vine întrebarea: Care sunt efectele acestora?

Complimentele umplu rezervorul emoţional.

Ştii, fiecare dintre noi îl avem ascuns în fiinţa noastră? Un fel de depozit de bună (sau rea) stare care este fie plin, fie gol. Cel care îl poate umple este partenerul nostru, iar complimentele sunt marfă preţioasă. Atunci când rezervorul e plin, starea de bine a persoanei în cauză este la cote maxime. Atenţie! Dacă nu ne ocupăm noi, se va găsi un hamal să se ocupe de treaba aceasta… Şi distanţarea, iar apoi separarea nu sunt decât consecinţe ale neatenţiei, lenei sau ignoranţei noastre. Merită?

Complimentele produc tipare comportamentale. Spune-i cuiva destul de des şi destul de vocal că este special şi va ajunge să demonstreze asta. Lui însuşi şi ţie. Oamenii tind să se comporte conform etichetelor sociale pe care le-au primit. Partenerul de viaţă este persoana care accesul cel mai intim la forul decizional al celuilalt. Aşadar, o vorbă bună (şi adevărată) va sugera minţii şi inimii celui care o aude să o traducă în termeni habituali. Este bineştiut faptul că laudele încurajează repetarea unui comportament dezirabil. Aşadar, nu fi zgârcit cu ele. Ştiu că sună mercantil, dar nu e. Fă-o pentru celălalt. Nu pentru tine.

Complimentele pavează drumul spre comunicare. Atunci când spunem lucruri frumoase despre şi înspre partenerul nostru, deschidem nebănuite camere secrete ale comunicării. De bunăoară răspunsul pe care îl solicită întrebarea: „De ce (spui asta)?” Discuţii pline de sens se pot naşte în urma unui compliment neaşteptat. Şi, de asemenea, manifestări autentice de iubire. Ce frumos!? Nu?

Am auzit povestea unor pensionari blazaţi, coexistând într-un status-quo marcat de conservatorism relaţional – modele tipice de români care şi-au petrecut cea mai mare parte a vieţii în comunism. Un prieten, cu 30 de ani mai tânăr, a trimis, de pe telefonul soţului din istoria noastră, un sms inopinat soţiei acestuia: „Te iubesc! Draga mea, eşti cea mai importantă fiinţă din univers pentru mine.” La care răspunsul: „Vai dragă, ce s-a întâmplat. De mult timp nu mi-ai mai spus aşa ceva.” Vă las pe dvs. să vă imaginaţi continuarea…
Complimentele? Mere de aur într-un coşuleţ de argint… Bon apetit!

Gabriel Braic

3 PRINCIPII pentru un MEDIU POZITIV în familie

3 principii pentru un mediu pozitiv in familie2

Se spune că noi suntem reflexia mediul în care trăim. Un fel de extensie particulară a acestuia. Precum frunza este prelungirea întregului copac. Eu mai cred că este la fel de adevărat faptul că noi formatăm mediul în care trăim. Fiecare individualitate (con)lucrează la construcţia întregului. După cum fiecare frunză circumscrie coroana copacului. Cât de mult contează ca fiecare membru al familiei, din momentul în care îşi poate exercita voinţa, creativitatea şi forţa, să fie un factor pozitiv la crearea acelui mediu sănătos după care orice familie doreşte! Fiindcă un astfel de habitat produce personalităţi frumoase, oameni sănătoşi psihic, persoane care declanşează efecte pozitive mai departe, în familiile cele mari – grupul, neamul, lumea.

Aşadar, care sunt cele mai importante 3 principii pentru un astfel de edificiu?

  1. Un mediu pozitiv presupune comunicare.

Comunicarea e ca sarea în bucate, vorba românului. Dacă nu există, totul e searbăd, fără gust, sec, plat, cenuşiu. Dacă se constituie din excese, totul e caustic, usturător, incisiv, demolator, negativ. Ce poate alcătui exagerări în comunicare? Multe lucruri din care enumăr câteva: tonul dur, egoismul decizional, atacul la persoană, ironia pulverizatoare, bănuielile mărunte, irascibilitatea înjositoare, apatia indiferentă, răceala pasivă. Cum să comunici pozitiv? Acum lucrurile se complică. De ce? Pentru că o bună comunicare are de-a face cu creativitatea expunerii, cu soliditatea argumentării, cu smerenia acceptării, cu răbdarea audierii, cu bucuria înţelegerii, cu intenţionalitatea ascultării. Avem, de la bunul Dumnezeu, două urechi şi o singură gură. Oare de ce? Cred că intuiţi răspunsul. Şi mai avem doi ochi pentru a privi adânc în sufletul celuilalt, nu doar pentru a păstra contactul vizual. Totul începe şi se sfârşeşte, într-o familie, cu buna comunicare. Aşadar, atenţie la cantitatea de sare.

  1. Un mediu pozitiv presupune înţelegere.

Comunicarea e doar primul pas. Al doilea este înţelegerea. Ce este aceasta? Definiţie: a înţelege înseamnă a avea cea mai clară idee despre ceva sau cineva. Pentru a ajunge la aceasta e nevoie de un proces mental intens. Mai simplu spus: trebuie să îţi pui mintea la contribuţie. Înţelegerea, în familie, pleacă de la… cap. Când ai priceput, după o serie de succese sau eşecuri, cum funcţionează celălalt, eşti pe cale de a făuri un mediu pozitiv. Când atingi comuniunea de sentimente, care conduce la realizarea de acţiuni benefice, eşti pe drumul corect. Pentru că înţelegerea nu este doar concordanţă a ideilor, ci, mai mult decât atât, identitate de interese şi solidaritate a faptelor. Spre exemplu cădem de acord asupra titlului filmului pe care îl vom viziona, decidem împreună pe cine chemăm în vizită sau hotărâm în armonie cum ne vom petrece weekendul ş.a. pentru că între noi s-a înfiripat acel element fără de care nu poate exista un mediu sănătos – înţelegerea.

  1. Un mediu pozitiv presupune încurajare.

Viaţa e dură. Mai ales în savana străzii, în deşertul social, în arena competiţiei economice sau în jungla jobului. Succesele sunt rare. Dezamăgirile sunt destule. Invidiile sunt toxice. Răutăţile sunt multe. Eu ştiu, mai există şi prietenii pe post de bandaje de urgenţă, dar ca familia nu e nimic pe lume. Să parodiez un titlu romanesc, dacă ai familie, nu eşti singur pe lume. Ai aliaţi. Ţi-e spatele asigurat. Ba nu spatele, inima! Şi asta contează enorm în bătălia vieţii. Pentru că partenerul sau copiii sunt cercul tău intim. Cum se realizează încurajarea? Prin empatie – formă superioară de sensibilitate, de simţire împreună, de înţelegere a situaţiei dificile şi a tristeţii celuilalt. Prin cuvinte de încurajare exprimate în mod optimist. Solomon compara un cuvânt bun spus la vremea potrivită cu nişte mere de aur într-un coşuleţ de argint. Asta indică spre ideea de valoare. Încurajarea se face prin gesturi şi acţiuni concrete: o atingere duioasă, o strângere fermă de mână, o îmbrăţişare caldă, un serviciu trebuitor şi lista poate continua. Folosiţi-le din abundenţă.

Pe siteul Institutului pentru Studii ale Familiei (ifstudies.org) apare o informaţie esenţială cu care vreau să sfârşesc prezentul articol. Este vorba despre o statistică lansată în 2 iulie 1966 despre relaţia dintre mediul familial şi succesul academic. Sociologul James S. Coleman a concluzionat, în urma unei analize laborioase, că predictorul primar al succesului şcolar nu are legătură cu resursele şcolare (manuale, laboratoare, biblioteci, programe, specialişti etc), ci mai degrabă cu natura şi calitatea mediului familial. Această constatare nu este deloc suprinzătoare pentru noi astăzi. Tata îmi spune adesea: să aveţi grijă mare cu copiii. Cum îi creşteţi aşa îi aveţi.

Grijă mare!

Gabriel Braic