3 modele de bărbați de care orice soț ar avea nevoie

3 bărbați de care orice soț ar avea nevoie în viața lui

Obișnuiam să cred că dacă un bărbat se străduiește îndeajuns de mult, citește îndeajuns de multe cărți și blog-uri, consultă părerea femeilor, vizionează filme siropoase sau se abonează la îndeajuns de multe reviste de femei, atunci va putea să învețe cu succes cum să se descurce într-o căsnicie. Dar mi-am dat seama rapid că mă înșelasem. Am realizat că orice bărbat are nevoie de trei modele de bărbați însurați pentru a se descurca cu brio în căsnicia lui:

  1. Constantin cel Înțelept.
  2. Vlad cel Aspru.
  3. Alin cel Neexperimentat.

 

În cele ce urmează, vor fi descrise aceste tipologii.
  1. Constantin cel Înțelept

Constantin este bărbatul matur spiritual ce s-a însurat mai devreme decât voi și are acel tip de căsnicie pe care orice bărbat și-ar dori-o. Constantin cel Înțelept nu este neapărat un soț mai bun decât voi, el este doar mult mai înțelept și mai experimentat decât voi. El a făcut mai multe greșeli și a avut de-a face cu mai multe momente grele în căsnicia lui decât voi. Prin orice ați trece sau prin ceea ce veți trece în cadrul căsniciei voastre, cel mai probabil, Constantin a experimentat deja și are cicatricile rămase pentru a dovedi aceasta.

De ce este Constantin cel Înțelept atât de important în viața voastră? Deoarece orice bărbat are nevoie de un Constantin care să îl învețe, să îl instruiască și să îi arate cum să devină un soț mai bun. Constantin știe că experiența vă poate face învățători mai buni, dar dacă învățați din greșelile lui, puteți economisi o grămadă de timp, bani și frustrare inutilă.

  1. Vlad cel Aspru

Vlad este bărbatul ce s-ar identifica cel mai mult cu voi. Din punct de vedere spiritual, sunteți la același nivel. Din punct de vedere familial, v-ați însurat în aceeași perioadă, copiii voștri au cam aceeași vârstă și amândoi aveți aceleași frământări cu privire la căsnicia voastră. Oricând vă întâlniți să discutați despre cum vă merge viața, de multe ori vă treziți spunând același lucru: „omule, chiar înțeleg prin ce treci”.

De ce este așa important Vlad cel Aspru pentru căsnicia voastră? Deoarece orice bărbat însurat are nevoie de un astfel de Vlad care să îl asculte și căruia să îi spună adevărul, fără a avea frica de a fi judecat sau ca reputația să îi fie pătată. Vlad este bărbatul ce vă poate face mai responsabili, adresându-vă întrebări mustrătoare, dar ziditoare și își dorește ca și voi să procedați la fel în privința lui. Amândoi vreți în mod sincer să vedeți că celălalt propășește.

  1. Alin cel Neexperimentat

Alin este soțul mai tânăr ce s-a însurat mai târziu decât voi. El vă privește și vă admiră, având respect pentru relația voastră cu soția voastră. Alin cel Neexperimentat se poate să fi crescut fără tată, astfel nu a avut parte de un model de soț și are întrebări în această privință pentru voi.

De ce este Alin cel Neexperimentat important în căsnicia voastră? Deoarece orice soț are nevoie de un Alin care să îl privească ca pe un model demn de urmat. Știind că Alin este cu ochii pe voi, veți avea un motiv bun pentru a da dovadă că sunteți un soț bun, deoarece veți face pentru Alin ce face Constantin cel Înțelept pentru voi.

Adevărul este că orice căsnicie, deși ar părea un joc individual, de fapt este un joc ce trebuie jucat în doi.

În căsnicia voastră, credeți că ați avea de câștigat dacă ați asculta de astfel de modele de bărbați?
Ți-a plăcut ? Distribuie

Cauta dupa temă si cuvinte cheie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la bara de unelte